Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambulanţe înzăpezite, localităţi fără curent, drumuri naţionale închise

Publicat in Gandul, miercuri 2 ianuarie 2008 ·

Autorităţile prinse, din nou, pe picior greşit

În câteva judeţe s-au înzăpezit şi maşinile de intervenţie

Două persoane au murit, ieri, după ce maşinile Ambulanţei nu au putut ajunge la timp, din cauza nămeţilor, să le salveze. Cele două victime, un bărbat de 42 de ani şi o femeie de 60 de ani, din Mehedinţi, sufereau de afecţiuni cardiace.

În cazul femeii, maşina Salvării a plecat spre locuinţa acesteia, însă nu a putut ajunge la destinaţie, pentru că drumul era blocat de zăpadă. Ambulanţa s-a întors la staţie, când, la dispecerat, se anunţa decesul femeii. În cazul celuilalt pacient – aflat într-o comună din apropierea Drobetei Turnu Severin - s-a luat decizia de a se trimite o altă ambulanţă. Maşina a fost prinsă, însă, între troiene. Bărbatul a fost pus în maşina unui vecin, care a încercat să ajungă la spitalul din Baia de Aramă. Omul a murit pe drum.

Şi în alte judeţe, autorităţile au avut mari probleme. La Vaslui, o autospecială de pompieri a rămas blocată în zăpadă zeci de minute. Maşina, cu o capacitate de 22 de tone, a fost scoasă din zăpadă cu ajutorul unui tractor.

Treizeci de localităţi din judeţul Dolj şi alte 20 de comune din Teleorman au rămas fără energie electrică după ce viscolul a afectat şi reţeaua de înaltă tensiune. Zeci de drumuri au fost blocate din cauza ninsorii – „naţionalul” care face legătura între localităţile Caracal şi Corabia (judeţul Olt) a fost închis traficului rutier. Probleme similare au fost înregistrate şi în alte localităţi din Teleorman, Olt, Mehedinţi şi Giurgiu. Practic, aproape tot sudeul ţării a avut de suferit după viscolul de ieri. (M.O.N.)

Constanţa: porturi închise, trenuri blocate

Noul An a adus la Constanţa cele mai urâte zile de iarnă. Crivăţul usturător de la malul mării a depăşit ieri viteza de 80 km/h, iar temperatura coborâse la -6 grade Celsius. În seara de 1 ianuarie,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 38 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 39 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 54 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°