În urmă cu vreo doi ani şi jumătate, la insistenţele UDMR, tătucul de la Cotroceni a vrut să-mi dea un loc de joacă mai mare.

Emanatul portocaliu a vrut să-mi mărească curtea din fundul judeţului tooocmai până unde nici trenul nu ajunge fără o deraiere, o noapte petrecută iarna prin vagoane ce te fac să te simţi ca la Polul Nord, o liţă care să lege vagoanele de locomotivă, o şină de cale ferata ,,plecată” împreună cu etnicii rromi spre REMAT sau un gest autohton, de frăţie româno – secuiască, ceva. Dădu atunci el din mânuţele sale – ţin minte precum s-ar fi întâmplat ieri - iar harta judeţului a sărit în direct, în prim time, la toate televiziunile, cu câteva zeci de mii de hectare.

Câtă decenţă stalinistă avea atunci tătucul portocaliu. Şi totul pentru că îl rugase UDMR. Plin de uimire priveam cum marca nea Tătucu ăsta un şase-şase, poartă-n casă, şah mat, o maradonă cu pixul pe hartă, cum nu am apucat să mai văd decât în manualele de istorie de pe vremea lui Dej. Chiar îmi venea să fluier o doina de jale cu refrenul „T. Băsescu şi cu Dej, au băgat spaima în burgeji”. În baronii locali era să zic.

Tot felul de intelectuali, deontologi şi oameni apăsaţi de grijile poporului în timp ce stăteau înscăunaţi prin diverse funcţii mi-au spus că asta se numeşte Reformă, iar tataie de la Cotroceni nu este nepotul lui Dej. Oricum, rămâne memorabil faptul cum o dorinţă manifestată iniţial oral de Al Mare, ignorând regulamentele, democraţia şi Constituţia mâzgâlită şi scuipată de toţii inteligenţii din faţa blocului, a fost la un pas să fie pusă în aplicare.

Trecut-au anii. Şi guvernele Boc 1, 2, 3, 4, etc. A trecut direct în istorie chiar şi guvernul emanat al străzii Ponta 1 şi intrarăm, după lupte seculare care au durat timp de mai multe tururi de scrutin, locale, generale, referendumuri, şi înjurături care au făcut deliciul Bruxelles-ului, în plin