Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: E o minciună cheltuirea a 7 milioane euro pe deplasările mele cu aeronava TAROM

Publicat in Mediafax, vineri 15 martie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că este "o minciună" afirmaţia că bugetul de stat suporta anual 7 milioane euro costurile pentru aeronova TAROM Airbus A-130 închiriată pentru deplasările externe ale şefului statului.

"Mi s-a părut atât de necinstit faptul că se spunea public: «cheltuim şapte milioane de euro pe an ca să meargă preşedintele cu el», cam acesta a fost mesajul. Păi, asta e o minciună, avionul acela, atât costă întreţinerea lui indiferent ce faci cu el. (...) Acel avion, în lipsa deciziei de a fi vândut, stătea în hangar cu aceste costuri. Faptul că atunci când aveam deplasări îl închiria Preşedinţia îi mai aducea un ban, altfel costurile tot erau pentru acel avion", a spus preşedintele.

El a subliniat că "este nepermis" pentru preşedintele României ca în timp ce este într-o vizită externă să nu se poată deplasa rapid în ţară atunci când este un dezastru natural sau alt eveniment deosebit pentru care trebuie să semneze instituirea stării de urgenţă.

De asemenea, el a arătat că pe aeronava A-130 de la TAROM erau instalate sistemele de comunicaţii speciale, care îi sunt necesare având în vedere statutul de ţară membră NATO a României şi faptul că oricând poate avea loc o criză majoră la acest nivel.

"Eu am următoarea problemă care ţine chiar de exercitarea mandatului. Spre exemplu, dacă în timp ce sunt la un Consiliu, Doamne fereşte, în România apare un dezastru. Ce fac? Spun că eu nu pot veni pentru că aştept la ora 20.00 cursa TAROM? Este nepermis pentru un preşedinte care are atribuţiunile pe care le are Preşedintele României. Deci preşedintele României trebuie să fie capabil ca, unu, pe timpul zborului să aibă comunicaţiile pe avion, pentru că oricând se poate întâmpla ceva în NATO, cu trupele din teatrele de operaţii, oricând poate fi un dezastru. Preşedintele trebuie să fie în măsură să plece imediat spre ţ

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 6 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 7 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 11 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 11 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 6 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 6 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Hansi Flick, anunţat oficial ca nou antrenor la FC Barcelona

Mediafax acum 13 ore
Potrivit Reuters, Flick va avea misiunea de a relansa soarta Barcelonei, după ce echipa catalană nu a reuşit să câştige niciun trofeu în acest sezon sub conducerea lui Xavi Hernandez, care a fost demis vineri. Într-un comunicat, clubul a precizat că

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/29°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/25°