Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani de la Ioan Niculae, via Sorin Ovidiu Vîntu, pentru campania electorală a lui Mircea Geoană

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Președintele Consiliului Județean Brăila a intermediat finanțarea campaniei electorale prezidențiale a lui Mircea Geoană, de către magnatul Ioan Niculae, via INSOMAR al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Geoană declară că trebuie întrebați Hrebenciuc, Dragnea și Roibu. Victor Ponta a fost purtătorul de cuvânt al lui Geoană, în campanie. INSOMAR este responsabil pentru declararea lui Mircea Geoană președinte, în seara de 6 decembrie 2009, iar Vîntu îi spunea, la telefon, să țină minte că este primul român care l-a felicitat. Sursa: AGERPRES

UPDATE 3: DNA a remis un Comunicat în care precizează că dosarul este în fază de finalizare și că Mircea Geoană nu are calitatea de învinuit. În schimb, afaceristul Ioan Niculae este urmărit penal pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, infracțiunea ca atare fiind reținută în sarcina unui director din cadrul companiei sale, Viorel Bărac și a unui acționar al INSOMAR, Gheorghe Teodorescu, Vîntu nefiind inculpat. Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, este acuzat de folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, pentru sine sau pentru altul.

DNA menționează că lui Ioan Niculae i s-a promis, în schimbul banilor, numirea unor persoane agreate de el la conducerea Ministerului Economiei și Comerțului, dar și în companiile Transgaz și Romgaz.

UPDATE 2: Sursele EVZ precizează: "Numitul Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele organizaţiei judeţele Brăila a PSD şi preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, şi-a exercitat influenţa politică pentru a-l determina pe numitul Ioan Niculae să promită remiterea unei sume de 1 milion de euro care să fie direcţionaţi în vederea susţinerii cheltuielilor generate de campania electorală, iar în ceea ce priveşte modalitatea efectivă de plată, conform înţelegerii infracţionale, s-a stabilit că respectivele sume vor fi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 3 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°