Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intoxicaţie în masă cu repetiţie

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 17 iunie 2013 ·

Sfidare cu repetiţie. De acest lucru au avut parte Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare din partea administratorului Restaurantului “Romantic”. Deşi activitatea unităţii a fost suspendată, porţile localului au fost deschise în cursul serii de vineri, astfel încât la doar o zi după primul caz de toxiinfecţie în masă a avut loc un nou episod. Concret, 21 de persoane care au participat la un botez au ajuns la rândul lor la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare. Autorităţile nu au stat mult pe gânduri şi l-au “recompensat” pe măsură pe administrator: două dosare penale. De asemenea, spaţiile de depozitare şi bucătăriile au fost sigilate, iar societatea comercială a fost sancţionată cu 20.000 lei. Prefectul Avram:

“De ce a apărut un nou episod?!”

Prefectul Eugeniu Avram s-a dezlănţuit sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, întrebându-se cum a fost posibil să apară un nou episod de toxiinfecţie în masă, la doar o zi după primul caz. “Cum se poate că deşi suspendarea a fost în vigoare, activitatea localului să se desfăşoare în continuare?!”, s-a întrebat Eugeniu Avram. Mai mult, prefectul a subliniat că au fost înregistrate o serie de disfuncţionalităţi între instituţiile abilitate ale statului. Conform aceleiaşi surse, sigilarea spaţiilor a fost făcută de către DSP doar după cel de-al doilea caz de toxiinfecţie în masă, când instituţiile abilitate au constatat că societatea în cauză nu a respectat decizia de suspendare temporară a activităţii. După acelaşi episod, DSVSA a întocmit un proces verbal de sancţionare în valoare de 20.000 lei. Două dosare penale pentru administrator

Adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, comisarul şef Florentin Vlad, a precizat că pe numele administratorului au fost întocmite două

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 6 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 7 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°