Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumuri măturate de ape la Jitia

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 28 iunie 2013 ·

Mai multe drumuri comunale din comuna Jitia au fost măturate de ape, în urma ploii de miercuri seara. Cele mai grave probleme sunt pe drumul comunal 179 care duce la Dealul Sării. Ieri, în această localitate nu se putea ajunge decât cu maşini 4x4, iar primarul comunei Jitia, Ion Gheorghiţă, ne-a precizat că se intervine cu utilajele primăriei, dar şi cu ale unui localnic, astfel încât situaţia să poată fi remediată măcar parţial. În plus, o conductă din zona Pârâul Sărat a fost ruptă.

O ploaie torenţială care a durat aproximativ o oră a creat pagube însemnate în comuna Jitia. Mai multe drumuri comunale au fost măturate de ape, iar o conductă din zona Pârâul Sărat care făcea alimentarea cu apă de la un izvor a fost ruptă. Primarul comunei Jitia, Ion Gheorghiţă ne-a precizat ieri dimineaţă că s-a intervenit cu utilaje de la primărie, dar şi cu cele ale unui localnic din Dealul Sării, astfel încât problemele să poată fi remediate măcar parţial.

Edilul ne-a spus că situaţia cea mai gravă este pe drumul comunal 179 Jitia-Dealul Sării.

Pe acest drum se putea circula ieri, doar cu maşini 4x4 şi nu toţi localnicii au astfel de maşini, încât toată lumea să poată ajunge de la Dealul Sării şi până la Jitia. „A plouat foarte tare. Nu a durat mai mult de o oră, dar a făcut prăpăd. La noi drumurile sunt în pantă, iar apa a măturat tot. Cea mai gravă problemă este pe drumul comunal 179 Jitia-Dealul Sării. Acest drum este inclus în programul PNDI, dar deocamdată lucrările au fost suspendate. Drumul a fost distrus în timp, iar noaptea trecută au mai rămas doar pietre pe el. Era balastat, dar apa a luat tot. Avem utilaje de la primărie care acţionează în această zonă, dar şi pe cele ale unui localnic din Dealul Sării. Se intervine pentru a înlătura bolovanii de pe drum. Altceva nu ştiu ce putem face. Se circulă doar cu maşini 4x4,

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°