Toată lumea ştie că în România impozitele pe muncă sunt mari, dar această realitate a fost mereu ascunsă de o scuză falsă: „La alţii sunt şi mai mari". În premieră, o instituţie românească, Institutul Naţional de Statistică, admite că, de fapt, avem printre cele mai mari sarcini fiscale din UE - 43%. Cifra este mai mică doar decât cele din Belgia (50%), Germania, Franţa, Austria Ungaria (aproximativ 45%) şi la egalitate cu Suedia sau Italia. Asta, deşi toate ţările menţionate percep impozitul progresiv.

Şi mai surprinzător este că cifra de 43% din România este aproape identică celei din 2003, când venitul nu era taxat cu cota unică de 16%, ci cu impozitul progresiv între 18 şi 40%. Diferenţa în România este că până şi salariul minim este impozitat masiv, cu 40%. În acest caz vorbim chiar de cel mai înalt nivel de taxare din Europa, unde multe ţări nu taxează deloc salariul minim. În cazul salariilor peste medie, povara fiscală ajunge la 45,5%, de unde rezultă media de 43% anunţată de Statistică. Efectele sunt perfect vizibile, dar la fel de ignorate ca şi impozitele în sine. România are un număr alarmant de mic al angajaţilor din economie raportat la populaţie: patru milioane, adică jumătate faţă de cât ar fi normal. Pentru comparaţie, Olanda, o ţară cu doar 16 milioane de locuitori, are 7 milioane de angajaţi şi o impozitare a muncii de doar 33,6%.

Cele mai mici taxe pe muncă din Europa le are Irlanda, unde o persoană singură care încasează venitul mediu plăteşte în total doar 25% din efortul angajatorului. Cu o taxare redusă, Irlanda a reuşit în treizeci de ani să schimbe locul din top cinci cele mai sărace ţări din UE cu un loc în top 5 cele mai bogate. Din taxarea excesivă decurg aproape toate problemele sociale ale României. Pensionările anticipate, care au dus numărul pensionarilor la 6 milioane, puteau fi evitate dacă România nu descuraja munca