Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Am degustat vin alături de campionul olimpic Alin Moldoveanu

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Bine, spre ruşinea mea, abia după ce mi-a atras atenţia soţul - fotograf şi m-am uitat pe poze am văzut cine mi-a fost coleg la Cursul de iniţiere în consumul şi degustarea Vinului din cadrul Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului Bachus 2013. Acum că am aflat că am ceva în comun cu Alin Moldoveanu – interesul pentru vin- sunt cu atât mai bucuroasă că am participat, iar bucuriei mele i se adaugă mândria de a pleca de la curs cu informaţii interesante şi utile, dar şi cu o diplomă de absolvire.

Istvan Pentek, secretarul general al Organizaţiei Somelierilor din România, ne-a ghidat precum un gondolier pe canalele necunoscute şi misterioase ale vinului – mai mult decât un lichid dătător de senzaţii, adevărat concept analizabil prin prismele ştiinţelor exacte şi umaniste, un fel de piatră filozofală, căci de la spargerea moleculelor la transformarea divină a apei în vin, atenţia ne-a fost captată, iar inteligenţa motivată.

Desigur, paharele n-au fost goale, iar cele aproape două ore de curs au trecut sorbind din două vinuri albe şi unul roşu şi visând cu ochii deschişi la viile arse de Burebista, la vremea când mergeam, pionier fiind, „în practică“ la cules struguri, la dansul ielelor strivind strugurii în butoaie mari. Recunosc, îmi plac mai mult vinurile albe, iar vineri, dintre cele trei gustate, mi-a plăcut un Muscat Ottonel, demidulce, din 2012, produs de Rovinex.

De la Istvan Pentek am înţeles că vinul e ca un parfum, are arome primare, secundare şi terţiare, are miros de fructe, de ierburi, de lemn sau de dulceaţă şi, tot ca un parfum, spune ceva despre cel (pe) care îl consumă. Am aflat că sticlele cu vin trebuie ţinute la orizontală, pentru ca dopul de plută să rămână umed, căci prin uscare permite pătrunderea aerului în sticlă, trebuie ţinut la întuneric şi la temperaturi de 12-14 grade Celsius, condiţii pe care nu le-am

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°