Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de malpraxis a DSP Galaţi face anchetă în cazul femeii moarte după o operaţie de liposucţie

Publicat in Mediafax, vineri 15 februarie 2013 · ·

Comisia de malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi s-a întrunit vineri la prânz şi a declanşat o anchetă în urma sesizării făcute de către familia femeii care a murit, marţi, în urma unei operaţii de liposucţie efectuate la o clinică privată din Galaţi.

"Comisia de malpraxis a dat curs sesizării depuse de familia femeii decedate, a fost stabilit medicul expert în chirurgie plastică şi reparatorie care se va ocupa de caz. Vom comunica familiei numărul contului în care trebuie să vireze banii pentru realizarea acestui raport de expertiză. Legea prevede că această sumă trebuie plătită de către cei care fac sesizarea şi este cuprinsă între 1.500 şi 3.000 lei. S-a decis în cadrul acestei comnisii să se aplice tariful minim", a declarat directorul DSP Galaţi, dr. Valentin Boldea.

Potrivit aceleiaşi surse, în termen de 90 de zile comisia va prezenta concluziile anchetei.

În acest caz au declanşat anchete şi Colegiul Medicilor din Galaţi, dar şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Irina Ciuraru, de 37 de ani, din Brăila, a suferit, în urmă cu trei săptămâni, o operaţie estetică de liposucţie la o clinică privată din Galaţi, iar la trei zile după operaţie starea de sănătate s-a înrăutăţit, femeia intrând în comă ca urmare a unei infecţii generalizate, diagnosticul pus de medicii gălăţeni fiind insufiucienţă multiplă de organ.

Marţi seară, la ora 18:30, medicii de la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului gălăţean au declarat decesul pacientei.

După efectuarea necropsiei, medicii legişti care au efectuat autopsia femeii decedate au ajuns la concluzia că moartea acesteia ar fi fost provocată de "şoc toxico-septic, perforaţie eneterică post lipo-absorbţie abdominală (n.r. - intestinul subţire a fost perforat), brohopneumonie şi peritonită generalizată".

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 34 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 57 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°