Toţi cei patru regi ai României – Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I – au purtat aceeaşi coroană. Coroana de Oţel, despre care s-au scris istorii şi legende, toate pornind de la acest unic adevăr: „Coroana regelui nostru Carol şi a tuturor regilor pe care ni-i va rândui Dumnezeu de acum înainte în scaunul domniei româneşti este făcută din oţel de tunuri de-ale turcilor din Plevna...”. Oferită domnitorului Carol I la 10 mai 1881, la Palatul Regal, cu prilejul încoronării sale ca Rege şi al proclamării Regatului României, această coroană am evocat-o, nu demult, la 10 mai anul acesta, când s-au împlinit 130 de ani de regalitate.
Dar nu despre acest simbol al independenţei noastre naţionale vreau anume să vă povestesc astăzi, ci despre o altă coroană legendară care, ca şi aceasta, se află în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, o coroană care e legată, cu fire nevăzute, dar trainice, de istoria noastră, ca neam, ca ţară reîntregită, ca unitate statală indestructibilă. Este coroana unei regine, dar o regină căreia poporul român îi datoarează enorm: Regina Maria a României. Spre deosebire de coroana regilor, cea din oţel, aceasta nu e deloc simplă, ci bogată, încărcată de simboluri, sofisticată, aşa cum şi cea care a purtat-o a fost.
Octombrie, cu aur regal
Nu întâmplător, Coroana Reginei Maria a fost desemnată „exponatul lunii octombrie la Muzeul Naţional de Istorie a României”. Luna octombrie aparţine regalităţii prin excelenţă – să ne amintim că pe 25 octombrie Majestatea Sa Regele Mihai a sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani – dar mai cu seamă aparţine acestei coroane şi celei care a purtat-o. Pe 15 octombrie s-au împlinit 89 de ani de la momentul Încoronării Regelui Ferdinand I (cu coroana de oţel) şi a Reginei Maria (cu coroana de aur transilvănean), la Alba Iulia, ca monarhi ai României Reîntregite. Pe