Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O teoremă poate primi numele profesorului Nicodim Negrea de la Liceul „Traian” din Deva

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

Una dintre cele mai grele probleme matematice concepute vreodată a fost demonstrată integral de un profesor de matematică devean. Profesorul Nicodim Negrea spune că a demonstrat Conjectura din 1932 a lui Lehmer.

Dascălul Nicodim Negrea, de la Liceul “Traian” din Deva, susţine că este primul matematician care a reuşit să demonstreze una din problemele cele mai dificile concepute până acum pe plan mondial.

El a realizat o demonstraţie completă a ceea ce se numeşte „Conjectura din 1932 a lui D.H. Lehmer”, în esenţă o ecuaţie cu „k plus două” necunoscute pe care celebrul matematician Lehmer a creat-o în anul 1932, fără însă a o putea demonstra vreodată. Nimeni, de altfel, nu a putut demonstra această conjectură pănă la Nicodim Negrea.

Trei ani, o demonstraţie pe 20 de pagini

O conjectură este adevăr matematic intuit, dar care nu poate fi demonstrat pe moment. Rămâne în sarcina posterităţii să găsească soluţia. Profesorul Nicodim Negrea spune că i-a luat trei ani de zile să finiseze soluţia ecuaţiei Lehmer, demonstraţie care se întinde pe mai mult de 20 de coli ministeriale.

„A fost o muncă cu emoţii, revelaţii, descumpăniri, reluări, cu un subconştient care mereu analiza variante. Am reuşit să ajung la o demonstraţie generală a ecuaţiei, lucru pe care nu l-a reuşit nici un matematician în cei 78 de ani de la crearea conjecturii”, spune profesorul. Au mai fost doi matematicieni britanici importanţi, Cohen şi Haggis, care au dat soluţii parţiale a conjecturii.

Validare din America

Demonstraţia făcută de profesorul Nicodim Negrea a fost trimisă spre publicare celei mai prestigioase reviste de matematică din lume, „The American Mathematical Monthly”.

Doctorul în matematică hunedorean Dan Ştefan Marinescu a văzut demonstraţia făcută de de Nicodim Negrea. El spune că soluţia i s-a părut bună şi că acum se aşteaptă decizia prestigio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 23 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 55 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum o ora
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°