Ministerul Culturii a înaintat o plângere la Poliţia Capitalei, pentru distrugerea autoturismului în care se afla ministrul Daniel Barbu, joi seară, când a fost agresat de mai mulţi protestatari, în Centrul Vechi al Capitalei, potrivit unor surse din Poliţie.
Totodată, Ministerul Culturii s-a constituit parte civilă în acest caz.
Conform surselor citate, anchetatorii au primit plângerea ministerului care este de altfel proprietarul de drept al autoturismului pe care îl folosea ministrul Daniel Barbu.
Ca urmare, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru distrugere, faptă pentru care, fără plângerea prealabilă a păgubitului, nu se putea demara o anchetă.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, care participa, joi seară, în Club A, în Centrul Vechi al Capitalei, la o dezbatere culturală, a fost huiduit de câteva zeci de protestatari faţă de proiectul Roşia Montană, care au intrat în local şi nu l-au lăsat ulterior să plece, spărgându-i luneta maşinii.
Daniel Barbu a participat, joi seară, la evenimentul "Cafeneaua critică", de la ora 19.00, în Club A. Câteva zeci de manifestanţi veniţi la local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte în jurul lui Barbu şi au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede şi l-au huiduit, întrebându-l "Câţi bani ţi-ai luat?" şi cerându-i demisia.
Dezbaterea nu a mai fost reluată, ministrul hotărându-se să plece. Afară, protestatarii au blocat drumul autoturismului în care se afla demnitarul şi au lipit pe maşină bancnote cu portretul lui Barbu. De asemenea, ei au spart luneta maşinii, ministrul reuşind să plece datorită intervenţiei forţelor de ordine - poliţişti şi jandarmi, sosiţi de urgenţă la faţa locului.
Poliţia Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind iden