Analizând datele unui sondaj Gallup, cercetătorii de la Universitatea Princeton, Statele Unite, au identificat o legătură între înălțime și fericire, scrie descopera.ro.
Potrivit studiului publicat de cercetătorii americani în revista Economics and Human Biology, oamenii care se uită "de sus" la semenii lor au o viață mai lipsită de griji decât restul.
Echipa de oameni de știință a utilizat o scală de la 0 la 10 pentru a măsura satisfacția subiecților față de propria viață, ulterior confruntând cifrele obținute cu înălțimea participanților la studiu. În cazul bărbaților, a rezultat că aceia cu o înălțime în jur de 1,77 m se consideră mai fericiți, din analiza reieșind și faptul că cei cu o statură mai "impunătoare" aveau un nivel al instrucției mai ridicat față de cei scunzi și venituri mai mari. În ceea ce le privește pe femei, diferențele de înălțime nu li s-au părut cercetătorilor prea relevante: a reieșit totuși că, în general, femeile se declară mai fericite decât barbații.
Studiul nu a luat în calcul doar înălțimea și satisfacția legată de propria existență, ci și emoții și stări de spirit. Concluzia? "Girafele" de ambe sexe au tendința de a se declara mai veseli și mai fericiți, dar sunt și mai irascibili decât semenii lor mai "mărunți".
De asemenea, bărbații mai înalți decât media sunt în general și mai puțin îngrijorați cu privire la viitorul lor, o "caracteristică" identificată și la femeile cu statură de manechine.
"După cum au demonstrat-o numeroase studii, nu există o legătură directă între veniturile și fericirea unei persoane, dar se pare că există una între înălțimea acestora și fericire, și între înălțime și venit", a precizat psihologul Colin Gill.
Analizând datele unui sondaj Gallup, cercetătorii de la Universitatea Princeton, Statele Unite, au identificat o legătură între înălțime și fericire, scrie descopera.ro.