Pentru mulţi, publicitatea se rezumă la spoturi TV. Puţini însă reuşesc să pună pe picioare o afacere cu perspective în acest domeniu.HosuS media este o agenţie de publicitate care se ocupă de tot ceea ce înseamnă servicii şi produse publicitare. „Firma a fost înfiinţată de Hosu Sebastian, în mai 2003. A plecat la drum cu Şapte Seri Craiova. Între timp, s-a renunţat la ea, iar firma se ocupă de 24 FUN“, a declarat Gheorghe Marinescu, managing partner al firmei, care, la momentul respectiv, era în anul trei de facultate şi avea un prieten comun cu Sebastian. Investiţia iniţială s-a ridicat la doar câteva mii de euro şi nu a vizat decât puţine mijloace fixe (IT), angajaţii şi cheltuielile cu realizarea revistei. În mai puţin de un an, afacerea s-a diversificat. „La mijlocul lui 2004, pentru că aveam deja un portofoliu, ne-am diversificat activitatea cu revista Casa şi Biroul, care face parte tot dintr-o reţea naţională“, a adăugat Marinescu. Lucrurile nu s-au oprit însă aici. În acelaşi an, HosuS Media a început să ofere şi servicii de creaţie publicitară, de producţie de materiale publicitare şi personalizate, web-design şi chiar organizare de diverse evenimente.
„Multă muncă, seriozitate şi profesionalism“ Reuşita într-un astfel de domeniu nu a fost nici pe departe uşoară. „Multă muncă, seriozitate şi profesionalism. Asta e cea mai bună politică pe termen lung. Atunci când spunem ceva, ne ţinem întotdeauna de cuvânt, mai ales că în mediul economic din Oltenia acest lucru contează foarte mult şi te face să fii foarte apreciat, deşi este un lucru normal“, a explicat managerul firmei. În plus, HosuS Media s-a dezvoltat şi punând accent pe munca de echipă şi pe un mediu plăcut pentru colaboratori. „E un domeniu foarte dinamic. Nu se potriveşte la toată lumea. Mulţi au impresia că este un miraj, dar trebuie să te potriveşti ca profil psihologic. Trebuie să fii