Americanul Lance Armstrong, a oprit, ieri, traficul în oraşul scoţian Paisley, după ce 300 de persoane i s-au alăturat septuplului campion al Turului Franţei la o plimbare cu bicicleta, scrie publicaţia "The Guardian".
Armstrong (37 de ani), a lansat o invitaţie deschisă rutierilor scoţieni pe pagina sa de Twitter. Americanul este în Scoţia pentru a urmări un concert al trupei U2 pe stadionul Hampden Park din Glasgow şi a dorit să facă o plimbare cu fanii înaintea Turului Irlandei, competiţie care va lua startul la sfârşitul acestei săptămâni.
Sub o ploaie puternică, Armstrong a pedalat alături de aproximativ 300 de persoane, precizând că este un exercţiu bun pentru întrecerea de trei zile din Irlanda.
După o pauză de aproape trei ani, Armstrong s-a întors în ciclism în acest sezon şi a reuşit să încheie Turul Franţei pe locul trei. Americanul a decis să îşi formeze o nouă echipă pentru ediţia următoare a întrecerii franceze - Team Radioshack -, unde i-ar putea avea alături pe foştii colegi de echipă de la Discovery Channel sau Astana: George Hincapie, Levi Leipheimer, Chris Horner şi Andreas Kloden.
Alături de Armstrong, la plimbarea de ieri, a fost şi dublul campion mondial şi fostul deţinător al recordului orei, Graeme Obree. Scoţianul în vârstă de 43 de ani, care a câştigat aurul mondial în întrecerile de urmărire pe distanţa de 4.000 de metri în 1993 şi 1995, a spus că a fost o onoare să îl cunoască pe american.