Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasada Israelului  ia atitudine în scandalul colindului antisemit: “ar trebui să fim alarmaţi de asemenea manifestări”

Publicat in Adevarul, joi 12 decembrie 2013 ·

Ambasada Statului Israel se declarată profund îngrijorată de colindul interpretat de "Dor transilvan" şi difuzat de TVR3 şi speră că autorităţile române vor lua măsuri pentru ca astfel de incidente regretabile să nu mai aibă loc. Au luat atitudine împotriva iniţiativei Grupul pentru Dialog Social, Revista 22 şi Federaţia Comunităţii Evreieşti din Cluj.

Prin intermediul unui comunicat de presă, misiunea diplomatică îşi exprimă "îngrijorarea profundă faţă de un colind interpretat de grupul «Dor transilvan» condus de domnul Tiberiu Groza, şi difuzat în timpului unei emisiuni a TVR3, la 6 decembrie 2013, şi care include mesaje puternic antisemite". Postul public TVR 3 a difuzat, vineri, în cadrul emisiunii de relansare a canalului, un colind antisemit interpretat de grupul de colindători Ansamblul "Dor transilvan", din Cluj-Napoca, fiind reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22. De asemenea, ieri, şi Federaţia Comunităţii Evreieşti din Cluj a exprimat critici dure în legătură cu acest incident.

„Este foarte îngrijorător”

Ambasada Statului Israel apreciază drept "foarte îngrijorător faptul că un astfel de colind a apărut în media românească, în special la TVR". "Date fiind eforturile depuse şi de Guvernul României şi de cel al Statului Israel de a combate xenofobia, rasismul, antisemitismul şi discriminarea în toate formele, ar trebui să fim alarmaţi de astfel de manifestări care ar putea da un impuls sentimentelor antisemite din România", se mai arată în comunicat. Ambasada speră că autorităţile române competente vor lua "măsurile potrivite pentru ca astfel de incidente condamnabile să nu se mai întâmple". Comunicatul include şi un "pasaj relevant" din colindul respectiv: "A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hrist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 4 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 2 ore
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, despre afirmaţia lui Ciolacu că Buzăul nu e în Moldova: Orice zi cu Marcel Ciolacu încă în funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşului şi a Moldovei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat, referindu-se la afirmaţia premierului Ciolacu, care declarase că Buzăul nu este în Moldova, că ”orice zi cu Marcel Ciolacu încă în funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşului

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°