Sute de săceleni s-au adunat, în aceastădimineaţă, în faţa Spitalului din Săcele, pentru a protesta împotriva deciziei Ministerului Sănătăţii de a închide spitalul din municipiu, începând cu data de 1 aprilie.
UOPDATE, ORA 12.30 Protestul din faţa Spitalului din Săcele a început în această dimineaţă, la ora 10.30. În ciuda vântului puternic de a afară şi a precipitaţiilor, săcelenii au hotărât să protesteze pentru ca unitatea lor să se redeschidă.
„Noi avem mare nevoie de spitalul ăsta. La spitalul din Braşov fac ură de rasă. Când sunăm la Salvare, maşina vine după două ore. Ne-a luat spitalul, ne-a luat şi viaţa“, a declarat, nemulţumit, Marian Grancea.
O parte din personalul spitalului sunt nemulţumiţi că nu au fost redistribuiţi şi că au rămas fără un venit. „Am lucrat 15 ani în spitalul ăsta ca bucătăreasă. Până acum nu am fost detaşată nicăieri. Unde să mă duc? Unde să mă angajez?“, a mărturisit, îngrijorată, Elisabeta Gireadă.
Protestatarii au scandat împotriva primarului din PD-L şi a Guvernului Boc-Băsescu. „Jos primarul, jos Guvernul!“ sau „Să trăiţi bine, în sărăcie“. Acestea sunt câteva dintre mesajele şi scandările protestatarilor săceleni.
Personalul redistribuit va lucra gratis, în spitale
Spitalul din Săcele avea 126 de oameni în statutul de funcţii, dintre care 14 persoane erau medici. Protestatarii spun că nu toţi angajaţii care au lucrat în unitatea spitalicească au fost redistribuiţi. „Şase medici au rămas nedistribuiţi, plus că mulţi alţi săceleni au rămas fără loc de muncă. În ultimii doi ani s-au investit 50 de miliarde în modernizarea spitalului, iar acum l-au închis“, a declarat Cristian Panait.
UPDATE DN1, blocat de protestatarii nemulţumiţi de „decesul" Spitalului Codlea
ORA 11.30 Peste 100 de săceleni au ieşit astăzi în stradă pentru a