E drept. E o dărăpănătură care poate pune în pericol multe vieţi. Inclusiv ale celor care au eviscerat-o de fier vechi în ultimii ani, şi care, mânaţi de foame şi prostie au scurmat până mai ieri, cu teslele, pereţii roşi de vreme şi indolenţă. Numai Burlan a chelit-o de tablă, într-o noapte (de vară, însă), acum doi ani, chiar sub nasul poliţiei locale a primarului Oprescu.
Însă tot răul spre bine, spune o vorbă din popor, căci toată nebunia iscată în jurul demolării/mutării/consolidării/păstrării Halei Matache a transformat edificiul într-un simbol al societăţii civile.
Modernizarea Bucureştiului, dorită de municipalitate, nu poate fi realizată altfel, aflăm din scriptele Primăriei Generale, cu toate că oameni de bine au venit de-al lungul timpul cu multe idei valoroase, şi culmea, pe gratis, pentru imobilul în cauză. Şi când zic „culmea, pe gratis” mă refer la acele studii de fezabilitate, care au ajuns să fie standard până şi pentru proiecte de plantat panseluţe sau bănci prin parcuri, şi care-i costă pe bucureşteni dacă nu zeci, poate chiar sute de mii de euro, în funcţie de interese.
Ce-a fost azi-noapte la Hala Matache e greu de interpretat. Sub adăpostul întunericului şi al unui cod galben de ger şi vânt, oamenii primăriei, îmbrăcaţi cu veste inscripţionate parcă în bătaie de joc cu „EuroHale” şi cârmuiţi de un “expert restaurator (a se sesiza oximoronul), atestat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional”, s-au pus să termine ce-au început scormonitorii de fier. Legal. Dar şi paradoxal totodată, pentru că vorbim despre acelaşi ditai organism care ar trebui să apere legea, dar care o schimbă în favoarea lui jonglând fără ruşine cu pârghii juridice dubioase, acoperite de legi şi mai dubioase.
O metodă copiată întru totul de la samsarii imobiliari care au patentat tehnica prima dată prin Centrul Vechi, cu demolări la limita legii