Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţ şi cerşetor! În ziua în care Ronaldo a pierdut în faţa Germaniei, Messi a făcut spectacol contra Braziliei

Publicat in Pro Sport, luni 11 iunie 2012 ·

Portugalia a pierdut meciul de debut la Euro, 0-1 cu Germania (gol Gomez, min. 72), dar Cristiano Ronaldo spune că înfrângerea nu reprezintă un capăt de linie. Optimist, jucătorul Realului crede că naţionala sa poate repeta figura de acum opt ani, când Portugalia a debutat cu stângul, dar a ajuns în finală. "Trebuia să câştigăm acest meci, dar am avut prea mult ghinion. N-am pierdut însă nimic, în 2004 Portugalia a intrat în turneu cu o înfângere şi apoi a mers până în finală. Trebuie doar să trecem peste acest moment", a spus Ronaldo.

La finalul meciului cu Germania, portughezii au fost încurajaţi de Jose Mourinho. "E frustrant, pentru că meritam mai mult, dar din păcate ne lipseşte norocul, nu eficacitatea, aşa cum cred toţi. Am avut ocazia să vorbesc cu Mourinho şi are încredere în noi că putem sparge acest ghinion", a mai spus vedeta lusitanilor.

Umbra lui Messi

Ironia sorţii a făcut însă ca în timp ce Ronaldo se chinuia să înscrie împotriva Germaniei, rivalul său de la Barcelona, Lionel Messi, să-şi aşeze o întreagă lume la picioare. Sud-americanul a bifat un hat-trick, într-un joc amical cu Brazilia, încheiat 4-3 pentru argentinieni, eclipsându-l în totalitate pe starul lui Real, a cărui prezenţă şi prestaţie în meciul de sâmbătă nu au reuşit nici măcar să-i sperie pe germani.

Ne-am săturat să jucăm ca niciodată şi să pierdem ca întotdeauna

Paulo Bento, selecţioner Portugalia

SUPORTER

Reprezentantul nostru la Euro

Eric de Oliveira (foto, în dreapta) a profitat de prezenţa la Lvov, unde mai are contract cu Karpati, pentru a urmări primul derby de la Euro. Brazilianul a fost în tribună la meciul Germania - Portugalia şi s-a pozat cu steagul României. "Am întâlnit nişte români acolo şi m-am fotografiat cu ei. A fost o atmosferă pe care n-am mai simţit-o. Tot stadionul a înnebunit când a intrat Ronaldo", a povestit E

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 20 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 3 ore
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 3 ore
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°