Am fost în deplasare la festivalul de la Satu Mare – “Fără Bariere”.
Este ediţia 7. Erau şi zilele oraşului. Festivalul e blând, domol şi elegant, ca Adrian Mihalache şi că perechea lui, Gabi.
El întâmpina actori, regizori, public cu "Mulţumesc celor care au crezut în acest vis frumos".
Am fost fermecată de oraş, de clădiri, de flori, de oameni, de grija lor pentru oraş. Am stat la un mic hotel. Un colţ de rai.
Flori multe, colorate în fel de fel de culori, alei pietruite, linişte, arteziană, camere cuminţi, băi extrem de îmbietoare şi o curăţenie...
De aceea a fost aproape o vacanţă. Dar ceea ce n-am să uit e că atunci când au făcut construcţia, au salvat toţi pomii. În mijlocul recepţiei hotelului e un brad salvat, scos prin acoperiş.
“E şi el al lui Dumnezeu”, mi-a spus patroana. “E frumos la dumneavoastră.” “Aşa am dorit. Am ieşit la pensie şi am vrut să facem ceva frumos.”
E tare frumos!
Hotelaşul are şi o expoziţie de lucruri vechi, elegante; mergi pe hol şi te întâlneşti cu câte un godin frumos ca un mire (cum s-o fi păstrat?!). La micul dejun eram că la bunica acasă, mâncam minunăţii.
M-am îngrăşat 1 kilogram, pentru că în fiecare dimineaţă înfulecam friganele de Satu Mare.
Teatrul din Satu Mare e atât de cochet, iar publicul atât de bine educat şi iubitor de cultură. De 4 ani, de când merg în turneu, românii şi maghiarii se-nţeleg de minune. Aici, la teatrul acesta, ţin minte, din copilărie, din "Scena şi ecranul", era o pereche princiară de actori, Csiky Andras şi Emma Elekeş, talentaţi şi frumos, care luau premii peste premii şi făceau spectacole grozave.
Mulţumesc Lui Dumnezeu pentru aceste zile frumoase şi liniştite, pline de sărbătoare adevărată şi pentru drumul pe Valea Oltului, pe Drăganu şi Dealul Negru, pentru minunăţia care mi-a fost dat să o trăiesc.
În drumul meu erau pomi. Pomii prin c
