Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moda fântânilor arteziene electorale a ajuns şi la Piteşti

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 6 mai 2008 ·

Pe 9 mai, de Ziua Europei, Primăria Piteşti va inaugura o fântână arteziană care costă nu mai puţin de 1,5 milioane de euro. Sursa: Dan Badea

Aceasta are o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi şi se vrea a fi o adevărată atracţie pentru piteşteni şi turişti. La fel ca „sora“ ei din Craiova, apa din costisitoarea fântână din Piteşti va ţâşni în ritmul muzicii clasice, pe jocuri de lumini, cu ajutorul unui sistem sofisticat adus din Franţa. Pentru inaugurare, primarul PSD Tudor Pendiuc a dispus amenajarea, în aceste zile, a unei scene la câţiva metri de fântână, pe care va urca orchestra Filarmonicii Piteşti, care va da tonul ţâşnitoarei cântătoare.

Arteziene pe bandă rulantă

În acest moment, în Piteşti există deja 15 fântâni arteziene, cele mai multe fiind construite după anul 2000. În ultimul an, s-a început construirea a şase fântâni arteziene în cartierele mărginaşe, care au costat între 200.000 şi 800.000 de lei fiecare.

„Mi se pare anormal să dăm atâţia bani pentru fântânile arteziene, când priorităţile Piteştiului sunt cu totul altele. În ultimii ani, pe adresa primăriei au venit aproximativ 15 mii de cereri de locuinţe. Fântânile reprezintă doar un moft al primarului Pendiuc... Rău este şi faptul că lucrările au fost încredinţate direct, şi nu prin licitaţie“, ne-a declarat consilierul PNL Anca Barbu.

Bugetul Piteştiului pentru 2008 este de 286 de milioane de lei, din care 4,5 de milioane reprezintă costurile pentru fântâna cântătoare. Lucrările au fost atribuite de municipalitate în 2007 firmei SC Zeus S.A., care are „în spate“ apropiaţi ai PSD. Dacă la aceasta se adaugă investiţiile cu celelalte fântâni, rezultă că circa 3 milioane de euro, respectiv 10% din bugetul din acest an al oraşului, au fost orientate către arteziene. În comparaţie cu aceasta, refacerea axului rutier central cos

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 30 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 25 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum o ora
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum o ora
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 37 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 3 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°