Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am întâlnit români fericiţi...

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Unul dintre ei este dl Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană şi preşedinte la Eximbank. S-a făcut mare tapaj când Guvernul Boc a lansat celebra sa campanie împotriva „salariilor nesimţite”, găsind cel mai bun exemplu în tabăra adversarilor politici. Cazul „pesedist” venea imediat după un caz „penelist” – cel al doamnei Lulache, preşedinta societăţii de administrare a Fondului Proprietatea, amică de familie a fostului premier Tăriceanu şi deţinătoarea unei consistente clauze de despăgubire dacă era cumva dată afară înainte în termen (a fost dată afară, dar a încasat cu bucurie o sumă exorbitantă!)

O vreme a fost linişte pe această temă, chiar dacă multe lefuri neruşinate – de data asta pedeliste – au continuat să fie încasate de beneficiarii sistemului. Zilele trecute a izbucnit din nou scandalul: doamna Angela Toncescu, şefa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, refuză să-şi consemneze în declaraţia de avere leafa pe care o încasează: nici mai... puţin de vreo 30.000 euro lunar!

Şi asta din 2006 încoace! Doamna Toncescu este unul dintre românii de Forbes, deveniţi milionari nu datorită spiritului întreprinzător, ci doar priceperii de a se fi cocoţat într-un scaun bine plătit de stat. Pentru că banii ăştia sunt supuşi regulilor bugetare. Din 2006 până acum doamna a pus la teşcherea peste un milion şi jumătate de euro, bani cinstiţi. Cât este de valoroasă preşedinta CSA ne putem da seama doar din faptul că fiecare oră petrecută de dânsa la birou este recompensată cu 180 euro! Boc stă doar pentru 7 euro!

Dar, poate că nu-i cunoaştem noi valoarea doamnei în cauză, şi de aia cârcotim. Din ce se mai ştie prin piaţă, cele mai importante fapte profesionale ale sale au fost stagiul petrecut la FPS unde, împreună cu amicul său, dl Bebe Ionescu, a pus mâna la concretizarea câtorva privatizări spectaculoase (între care celebră rămâne aceea a ASIROM – pe c

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Hunedoara a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Libertatea acum 19 minute
În timpul unei partide de vânătoare, care a avut loc, joi, 2 mai, în localitatea Boholt, județul Hunedoara, unui bărbat i s-a descărcat accidental arma în zona pieptului unui camarad, relatează News.ro și cotidianul local Servus.

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Ciolacu, mesaj de Ziua Mondială a Presei: libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi libere

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi democratice şi libere, a spus premierul.

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°