Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dar mai ales sînt contra şurubului

Publicat in Romania Literara, sâmbătă 8 februarie 2003 ·

Stimate domnule Lucian Raicu,

Încerc să vă scriu o scrisoare nu cînd, aşa cum mi se întîmplă uneori dimineaţa, aburit de cafea, sufletul mi se dilată brusc şi parcă zăresc ceva, nu ştiu precis ce, dar am senzaţia că aş putea comunica, aş putea bucura, aş putea să fiu iar viteaz şi pur printre cuvinte, ah, nu, nu, ci acum, după ce am cărat un frigider la gară, l-am urcat icnind în vagonul de bagaje şi-am înjurat din toată inima obiectul! "Umiliţi şi obidiţi", dar nu de oameni, de obiecte! Poate că de asta am încercat permanent, din răsputeri, să mă pun bine pe lîngă ele. O clanţă care nu vrea să se mişte decît cînd îi trăsneşte ei prin broască, un dulap ce scîrţîie oricît l-ai implora şi tămîia (şi eu l-am şi "lăudat" în scris!!), etc. ei bine, toate astea mă fac pilaf. Dar mai ales sînt contra şurubului! Şurubul e un despot absolut. Se strînge cînd vrea, se desface cînd nici nu te aştepţi. Şurubul, stimate domnule Lucian Raicu, cu ghiventul lui capricios!

Să continui deci, fără har, scrisoarea. O, de-aş avea o sfoară de moşie, un conac în ruină, cîţiva mesteceni şi-un samovar! Să-mi pun o haină uşoară, să-mi iau pălăria de pai şi puşca de vînătoare, să-nham o iapă calmă la şaretă şi, fluierînd prepelicarul, să plec la plimbare! Să mănînc somon şi batog, să joc biliard la o moşieriţă tînără şi văduvă, vecină îmbrăcată-n museline albe, trupeşă şi tandră, ahtiată după discuţii fine, dar ascunzînd în lenjeria-i intimă acel pizdoi pe care bănuiesc că-l au toate eroinele lui Turgheniev!

Sau să mă duc la zemstvă cu chibitca! Să beau o votculiţă cu substitutul de procuror şi cu comandantul cercului de recrutare! Şi s-o bîrfim puţin pe noua mareşăleasă a nobilimii! "Dar nurii Katerinei Inonovna?"

Am mai spus-o, beţia dumneavoastră este o iniţiere în delicateţe. Vreţi şi un argument? Unul ar fi că de la o anumită cantitate de vin

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum 55 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Egiptul va susţine la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea pentru genocid a Africii de Sud împotriva Israelului

G4Media acum 48 minute
Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza, re

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 12 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mihai Leu, MESAJ de pe patul de spital: „Sunt pe mâini bune, mă gândesc să revin la curse”

Gandul acum 33 minute
Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni din Capitală, a transmis un mesaj de pe patul de spital pe rețelele de socializare. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse. Al v

VIDEO Dosar penal deschis de Poliție după o nuntă cu alai care a blocat străzi dintr-o localitate din Teleorman / În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat traficul

G4Media acum 6 ore
Poliția din Teleorman a anunțat deschiderea unui dosar penal după ce un alai de nuntă a blocat mai multe străzi din localitatea Buzescu. În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat circulația. Măsurile au vizat „au vizat liniștea comunității și s

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 19 minute
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°