Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Dream Fest” continuă. Are şi “naş”, pe Claudio Gubitosi!

Publicat in Jurnalul, miercuri 30 mai 2012 ·

Anul trecut, regizorul Cornel Diaconu a avut ambiţia să organizeze, la Slatina, un festival internaţional de film pentru copii - “Dream Fest”. A reuşit să ducă la bun sfârşit prima ediţie, la care a fost invitat şi Claudio Gubitosi, directorul şi fondatorul celui mai important festival de film pentru copii din lume - “Giffoni Film Festival”.

Cornel Diaconu şi Claudio Gubitosi s-au înţeles atât de bine, încât italianul a primit să fie “naşul” festivalului. Gubitosi s-a asigurat mai întâi că nu-i doar o glumă, după care şi-a luat rolul în serios. A cules informaţii despre Slatina şi a descoperit că este "oraşul aluminului". Atunci a venit cu propunerea ca la ediţia viitoare a Festivalului Giffoni copiii slătineni să aibă sarcina de a strânge, în timpul evenimentului, 800 de cutii de Coca-Cola. De ce 800, şi nu 1.000? Pentru că din 800 de doze de aluminiu se poate fabrica, chiar la Slatina, o bicicletă. Sau, în acest caz, o recicletă (că doar e o bicicletă ecologică).

Claudio Gubitosi este un om foarte hotărât să obţină exact ceea ce îşi propune, altfel nu ar fi reuşit să aducă, în ultimii 10 ani, cu Giffoni Film Festival un profit comunităţii în valoare de 26 de milioane de euro. Dacă în urmă cu trei decenii, când nu se organiza festivalul de film pentru copii, nu exista în Giffoni nici un hotel, astăzi sunt peste 60 şi 34 de restaurante... Peste 160.000 de oameni din întreaga lume vin la Giffoni cu ocazia festivalului. Participă 52 de naţiuni şi se aleg 100 de filme din 1.600. Directorul Gubitosi a obţinut 31 de milioane de euro din fonduri europene, iar Giffoni va deveni, până în 2015, "Oraşul Creaţiei". Toate clădirile vor fi în formă de cameră de filmare, scările vor arăta ca rolele de film, se vor construi centre culturale pentru fiecare domeniu cinematografic (imagine, regie, actorie etc). În fiecare an se aşteaptă ca peste 500 de studenţi din lume

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 41 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 5 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 41 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 29 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum o ora
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°