Se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea Muzeului Memorial şi a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului de la Sighet, un loc care contează enorm în memoria românilor, pentru că acolo a fost, de fapt, mormântul clasei politice româneşti. Importanţi politicieni, importanţi gânditori au fost deportaţi la Sighet, au fost închişi la Sighet şi şi-au găsit acolo sfârşitul. Sighetul reprezintă, astfel, ceea ce istoricul francez Pierre Nora numeşte „un loc de memorie”. Sighetul este un loc de memorie şi este un loc de pelerinaj, un pelerinaj solemn, un pelerinaj sobru şi un pelerinaj lucid.

Trebuie lăudată şi nu am destule cuvinte pentru a lăuda cum trebuie iniţiativa celor care au pornit Memorialul de la Sighet, a Fundatiei “Academia Civica”, care nu este, pur şi simplu, un muzeu memorial, dar este, în acelaşi timp, un loc în care se cercetează, un loc în care vin tineri din România, pentru a participa la şcolile de vară. Lucruri extrem de importante, pentru că păstrarea şi salvarea memoriei nu înseamnă, pur şi simplu, instituirea unui muzeu, a unui spaţiu care, până la urmă, nu este neapărat unul viu, ci discuţia, dialogul, conversaţia, interiorizarea lecţiilor legate de ceea ce a reprezentat experienţa totalitară, „universul concentraţionar”, cum l-a numit Albert Camus. Salvarea acelei etici a neuitării, despre care a scris atât de frumos Monica Lovinescu şi pe care au susţinut-o Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noël Bernard, Vlad Georgescu, marile figuri ale “Europei Libere”. Şi, de asemenea, evident, trebuie amintit rolul unui Ghiţă Ionescu care a scris prima lucrare, care a devenit clasică, de istorie a comunismului românesc.

Aş vrea să menţionez aici rolul Anei Blandiana şi a lui Romulus Rusan, care au fost, de fapt, dinamul, au fost forţa vie care a ţinut acest proiect, care părea, la început, un proiect fără speranţă, pentru că