Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iohannis, despre achiziţiile publice: Cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut şi până acum

Publicat in Mediafax, joi 4 iulie 2013 ·

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, referitor la OUG privind achiziţiile publice, că aceasta reprezintă "un progres", fiind "aiurea" să existe discuţii de la început despre corupţie, mai ales că "cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut şi până acum".

Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă modificarea condiţiilor de organizare a achiziţiilor publice nu va încuraja corupţia, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a răspuns că discuţia i se pare "aiurea", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Toată discuţia luată din capăt cu corupţia mi se pare aiurea. Noi avem foarte multe lucrări de valori mici şi avem foarte multe firme în Sibiu. Ştim foarte bine care sunt oameni serioşi, care sunt neserioşi, care lucrează la preţuri bune, care lucrează la preţuri supraevaluate şi ne convine această procedură. Putem simplu, fără o birocraţie exagerată, să dăm lucrarea la firme care ştim că-şi fac lucrarea în condiţii bune", a răspuns Iohannis, primarul Sibiului.

El a adăugat că Primăria Sibiu cere oferte de la mai multe firme chiar şi atunci când nu este nevoie, petru a le compara.

"Oricum noi cerem şi în aceste cazuri, fiindcă noi vrem aşa, oferte de la mai multe firme. Nu dăm lui Popescu şi Ioneacu doar că-i ştim. Cerem oferte şi vedem care este oferta cea mai bună, doar că se simplifică acea întreagă birocraţie. Este un lucru bun şi eu consider că este un progres în legislaţia achiziţiilor publice", a spus primarul Sibiului.

Potrivit acestuia, "procedurile de achiziţie publică trebuie să fie trasparente şi rezonabile", dar birocraţia excesivă nu reduce corupţia.

"Vă asigur că nu a redus în niciun fel corupţia. Cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut, iar cei care au vrut să lucreze corect au fost foarte mult împiedicaţi. Noi nu am reuşit, în prima parte a acestui an, să licităm nici măcar jumătate din l

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 26 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 39 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°