Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romeo Gontineac: "Vrem să câştigăm această ediţie a CEN"

Publicat in Adevarul, miercuri 2 februarie 2011 ·

Echipa României va disputa sâmbătă, de la ora 17.00, la Lisabona, primul meci din ediţia 2011-2012 a Cupei Europene a Naţiunilor (CEN). Disputa cu Portugalia se anunţă dificilă, "stejarii" având unele probleme de efectiv, iar lusitanii dorind să se revanşeze după eşecul (9-20) de anul trecut, care le-a barat drumul spre Cupa Mondială.

Cu toate că vor absenta câţiva jucători exponenţiali - Sorin Socol, suspendat, Alex Manta, retras, Marius Tincu, Iulian Sîrbu, Valentin Ursache şi Ionuţ Dimofte, accidentaţi -, echipa României îşi propune să obţină un succes care să o plaseze într-o poziţie cât mai bună, una de favorită la câştigarea competiţiei. "Dorinţa noastră este să câştigăm CEN. Acest lucru ar însemna o continuitate în ceea ce am realizat anul trecut. Ne-am pregătit în această săptămână destul de greu, pentru că avem mulţi absenţi, iar pe lângă acest lucru, şi vremea a fost foarte rece. Am fost nevoiţi să ne antrenăm la temperaturi de -7 grade. Cu accidentaţii pe care îi avem puteam forma o altă echipă şi mi-aş fi dorit mai mult să putem să ne pregătim cu o echipă mai apropiată de cea de anul trecut, cu care mi-am început mandatul aici. Avem şi puncte pozitive, pentru că am văzut la lucru o serie de jucători tineri", a spus Romeo Gontineac.

Tehnicianul a adăugat că îşi doreşte ca echipa să aibă evoluţii cât mai bune până la debutul în Cupa Mondială, din perioada septembrie-noiembrie. "Ambiţiile noastre sunt să continuăm pe acelaşi drum ca şi anul trecut până la Cupa Mondială. Vom avea cinci meciuri în CEN, apoi va fi turneul IRB de la Bucureşti. După aceste competiţii va urma pregătirea propriu zisă pentru Cupa Mondială, care înseamnă şase săptămâni de antrenamente, trei la munte, una la mare şi două la Bucureşti, unde vom avea şi două sau trei meciuri amicale", a afirmat Gontineac.

"Atuurile României sunt forţa grupului şi sufletul mare al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 5 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum o ora
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 7 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 7 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°