„The Expendables“ este o afacere căznită şi patetică, după chipul şi asemănarea lui Stallone. „Eroi de sacrificiu“ nu e o întoarcere la tradiţia anilor ’80, ci are toate defectele peliculelor recente ale genului.
Chiar am vrut să-mi placă „The Expendables". Pe bune, chiar am vrut. Ideea era grozavă: distribuţia, strânsă de veteranul Sly, se citeşte ca un Who's Who al eroilor action de acum 20 şi ceva de ani, plus câteva „prospături" (Stallone, Schwarzenegger, Jet Li, Bruce Willis, Dolph Lundgren, Jason Statham). Eram dispusă să-mi scad drastic standardele, dar nici chiar aşa... Rezultatul e atât de dezamăgitor, încât mă face să mă întreb dacă nu cumva „action"-ul a murit. Şi, dacă mă gândesc mai bine, cine-ar fi fost mai potrivit să-i bată un cui în sicriu, decât cel care l-a ajutat să vină pe lume?
Mă aşteptam la un „good oldfashion fun". La urma urmei, e reconfortantă ideea că miturile copilăriei tale sunt încă viabile. Îţi dă senzaţia că timpul n-a trecut, că nimic nu s-a schimbat şi că tu n-ai ajuns un adult obosit şi middle age... Însă nu e o întoarcere la tradiţia petardantă a anilor '80, ci are toate defectele peliculelor recente ale genului: un scenariu debil (da, ştiu că filmele action sunt by default ridicole, dar nu până în punctul în care-ţi insultă inteligenţa), secvenţe de acţiune extrem de confuze, lipsa oricărui suspans.
Tentativă ridicolă
„The Expendables" sunt o echipă de mercenari angajaţi acum de CIA pentru o misiune undeva în lumea a treia, acolo unde un general dictator îşi împarte recolta de coca cu un afacerist american (Eric Roberts, din nou în costum de veros). După ce, iniţial, decid că e prea periculos, Stallone şi echipa lui descoperă că sunt, de fapt, băieţi buni şi se hotărăsc să se întoarcă şi să salveze o tânără luptătoare pentru libertate.
Între două reprize de bum-bum şi pac-pac există pauze de „b