Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apusenii, «STORŞI» de aur de peste 2.000 de ani! Canadienii de la Gold Corporation nu sunt primii care vor să exploateze bogăţia de la Roşia Montană

Publicat in Libertatea, duminică 22 septembrie 2013 ·

Apusenii - sau “California Antichităţii”, cum i-au denumit istoricii - sunt regiunea cea mai bogată în aur din România şi a doua, după Rusia, din Europa. Grecii antici, împăraţi romani, habsburgi şi turci, cu toţii au poftit la bogăţiile munţilor noştri. S-au salvat imperii de pe urma exploatării metalului galben şi saga aurului dacilor e departe de a se încheia. Canadienii de la Gold Corporation vor şi ei o parte din zăcământul preţios din Apuseni: cel de la Roşia Montană. Ironic este că statul nostru a beneficiat cel mai puţin de bogăţie.

Exploatarea de la Roşia Montană s-a făcut din timpuri antice. Negustorii din cetăţile greceşti de la Pontul Euxin făceau negoţ cu aurul dacilor. Studiile arată că primele monede greceşti au în compoziţie aur din Munţii Apuseni.

Despre abundenţa metalului preţios de la noi a scris şi părintele istoriei, Herodot. Triburile bastarnilor şi celţilor au furat şi ele o fărâmă din avuţia noastră. Faima bogăţiei ce se ascunde în Munţii Apuseni a străbătut perioada Antichităţii până a ajuns la urechile împăraţilor romani.

Primul care a încercat să-i îngenuncheze pe daci şi să le cucerească minele aurifere a fost împăratul Domiţian. Decebal însă i-a dejucat planurile şi podoabele muntelui au rămas neîntinate. Roma, redresată cu resursele Daciei

A urmat o scurtă perioadă de linişte, până ce împăratul Traian a moştenit o Romă înglodată în datorii din cauza exceselor fără măsură ale lui Domiţian. Singura posibilitate de redresare financiară a Imperiului Roman era cucerirea Daciei.

“Traian, atras de faima «Californiei Antichităţii», cum denumesc istoricii moderni Munţii Apuseni, l-a învins pe Decebal şi a început o exploatare masivă a aurului din zonă. În total, 165 de tone de aur şi 333 de tone de argint dacic au luat calea Romei. S-au construit temple şi apeducte, forul şi columna ce poartă numele învingătorului Traian

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 47 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°