Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IUBIRE DE TARA

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 4 decembrie 2013 ·

- Social - nr. 237 / 4 Decembrie, 2013 Sub impulsul de apartenenta la o Romanie din care facem parte cu totii, locuitorii municipiului Sighisoara, pur si simplu au "inundat” centrul orasului, bunici, parinti, o multime de copii dornici sa asiste la ceremonialul depunerii de coroane de flori la Statuia Latinitatii. Moment inaltator, odata cu defilarea garzii militare, constituita cu acest prilej. Slujba religioasa tinuta, luarile de cuvant, prin care s-au evocat demersurile istorice ale romanilor din acele vremuri, prin recunoasterea internationala ale hotarelor Romaniei Mari. Redam ganduri exprimate cu acest prilej de Ioan Dorin Danesan, primarul municipiului Sighisoara: "Marea Unire de la 1918 a fost si ramane partea cea mai glorioasa a poporului roman, urmare actului de vointa al intregii natiuni. Inaintasii ne-au daruit Romania intreaga, iar datoria noastra este sa o pastram neatinsa. Trebuie sa respectam trecutul, sa fim ancorati la realitatile prezentului si sa construim un viitor pe care generatiile care vor veni il asteapta. Acest viitor trebuie sa fie al dreptatii al pacii, al echilibrului”. Mesajul transmis cu acest prilej de col. Viorel Balaceanu – comandantul Batalionului 72 Aparare CRBN "Negru Voda” Sighisoara – a fost patruns de acel sentiment de iubire si apartenenta la plamada poporului din care isi trage seva, fiind unul dintre ostenii ce-i apara libertatea si demnitatea, elogiind actul istoric infaptuit in urma cu 95 la Alba Iulia, o zi mare, o zi draga sufletului nostru, moment istoric de o insemnatate covarsitoare prin vointa intregii natiuni, odata cu semnarea actului de nastere si de infiintare a noastra ca Stat National Unitar. Bucuria sarbatorii nasterii Romaniei Mari a imbracat forme de manifestare de o traire aparte. Comuna Danes a avut ca invitata Fanfara orasului Rupea, constituita in Asociatia culturala "Ramidava”, Grupul de fanfaristi, i

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 5 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°