Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu doi morţi la Scorniceşti

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 octombrie 2008 ·

Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa în urma unui grav accident de circulaţie petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, la Scorniceşti.OLT. Ionuţ Mirel Tudorel G., de 32 de ani, aflat la volan, şi Ion C., de 48 de ani, ambii din Scorniceşti, circulau cu un autoturism Fiat Stilo, cu numărul de înmatriculare OT-81-WYW. La intrarea pe unul dintre podurile care traversează pârâul Plapcea Mică, şoferul a pierdut controlul volanului, autoturismul a ieşit de pe asfalt, a rupt o parte din bara de protecţie a podului, a şters conducta de gaze şi s-a răsturnat în albia pârâului. „Am auzit o bubuitură şi am ieşit. Am ajutat să îl scoată din maşină pe cel din dreapta“, a spus un localnic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), locotenent-colonelul Cristian Croitoru, conducătorul auto era încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului. Victimele au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Cadrele medicale au spus că Ion C. a murit în drum spre spital. O oră mai târziu s-a stins din viaţă şi Ionuţ Mirel Tudorel, care a ajuns la Urgenţă în comă de gradul IV şi cu hemoragie internă.

Viteză excesivă Un echipaj de la Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) Olt şi unul de la Poliţia Scorniceşti s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări. „Se pare că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive şi a pierderii controlului direcţiei de deplasare. Se fac cercetări în continuare pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii acestui eveniment nefericit“, a declarat Cristian Bădiţă, din cadrul SPR.

Poliţiştii nu au stabilit deocamdată dacă şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cadavrele celor doi au fost duse la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina pentru efectuarea necropsiei.

Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa în urma unui grav acciden

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 41 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 34 minute
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 24 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum 2 ore
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°