Ionu’ lu Grigore, zis şi “Paganini din Sălişte”, abia ce şi-a oprit cîntecul, pe care-l auzeam estompat, printre ramurile binecuvîntate de floare ale teilor. Peste Muzeul Satului s-a lăsat liniştea. O clipă, numai, căci dintr-o curte se iţi sunet subţire de fluier. Ne-am luat după el şi-aşa am ajuns dinaintea celui care cînta. Iar doinarul s-a dovedit a ne fi cunoştinţă veche. Ne-am bucurat să-l revedem la Festivalul de “Fanfare şi tarafuri” după ce, în iarnă, la Carnavalul veneţian, îl lăsasem făcîndu-i să joace pe italienii strînşi în Piaţa Santa Fosca.
Poveşti pe muzică de taraf
Ionu’ lu Grigore, zis şi “Paganini din Sălişte”, abia ce şi-a oprit cîntecul, pe care-l auzeam estompat, printre ramurile binecuvîntate de floare ale teilor. Peste Muzeul Satului s-a lăsat liniştea. O clipă, numai, căci dintr-o curte se iţi sunet subţire de fluier. Ne-am luat după el şi-aşa am ajuns dinaintea celui care cînta. Iar doinarul s-a dovedit a ne fi cunoştinţă veche. Ne-am bucurat să-l revedem la Festivalul de “Fanfare şi tarafuri” după ce, în iarnă, la Carnavalul veneţian, îl lăsasem făcîndu-i să joace pe italienii strînşi în Piaţa Santa Fosca.
Lecţia de muzică“Cum e, bădie Marine, cu cîntecul…?” – l-am întrebat. “D-apoi românul nu poate fără cîntec, că el a fost dintru început păstor, iar păstorul, în singurătate, a simţit nevoia să se aline cu cîntecul”… Marin al lu’ Preduşel construieşte instrumente muzicale de cînd se ştie. Fluiere, cavale, ocarine (“din lut de Korund”), cimpoaie. A şi inventat vreo două instrumente. “Observ că fiecare zonă are specificul ei. Cei din Bucovina cîntă mult cu fluiere fără dop sau cu fluiere-trişcă sau cu tilincă. Fluierele pe care le construiesc eu sînt specifice pentru zona Olteniei. Cei de la Sibiu, pe care i-am întîlnit şi eu, prin Dobrogea, în transhumanţă, au fluiere păstoreşti mai lungi, cu o re
