Cursurile de limba română, cultură şi civilizaţie din acest an, organizate de Institutul Cultural Român între 9-31 iulie la Baia Mare, au fost prima mea Şcoală de vară. Am acceptat să ţin prelegerile de literatură oarecum din curiozitate. M-am întrebat şi eu de ce ar plăti studenţii străini să facă şcoală tocmai în România, imediat după ce au terminat-o pe-a lor, în loc să plece în vacanţă în cine ştie ce loc mai civilizat sau mai exotic. Motivele sînt variate şi, deseori, complementare. Fotini şi Katerina urmează cursuri de Balkan Studies în Grecia şi trebuie să înveţe două limbi din zonă. Tatăl Ameriei are afaceri în Bucureşti, dar ea visează să fie educatoare la o grădiniţă cu copii români, bulgari şi macedoneni undeva în nordul Greciei. Markus, bibliotecar în Helsinki, sau nemţoaica Lydia simt pentru România, pur şi simplu, o imensă curiozitate. Eva şi Octavio vin din Insulele Canare în Maramureş pentru că româna seamănă cu spaniola şi cu franceza. Pentru Giorgio, româna este un dialect italian. Elitza ştie pe dinafară versurile unei manele despre necaz şi "Vino lîngă mine" de la Activ, hit total anul trecut în Bulgaria. Aproape toată lumea ştie "Dragostea din tei". Tatăl lui Zoltan e pe jumătate român, dar motivul lui e că face Stomatologia la Oradea. Şi aceştia sînt doar o mică parte din cei peste patruzeci veniţi din optsprezece ţări, fără a mai socoti ubicuul contingent de coreeni de la care am aflat cum cîinele poate lătra şi aşa: mong-mong. (Măgarul e universal, în toate limbile rage la fel.) Le place România. Pentru că e "foarte verde" şi oamenii sînt calzi, pentru că berea şi ţigările sînt incredibil de ieftine, pentru că o minunată fustă roşie cu flori albe costă numai 7 euro, pentru că e ciudat ca tocmai aici să găseşti o ţară "atît de latină" cu o limbă muzicală "aproape erotică", pentru că le place să lucreze ceramică şi abia aşteaptă să le ducă taţil