Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal pe pietonal: Ecologiştii au încercat să planteze 5 tei, dar au fost puşi pe fugă de poliţişti

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 16 septembrie 2013 ·

O acţiune civică iniţiată de Partidul Ecologist Român se lasă cu plângeri penale. Preşedintele filialei din Iaşi, Constantin Pâslaru, şi alţi susţinători au organizat ieri un manifest care s-ar fi terminat cu injurii. Aceştia au venit cu cinci ghivece cu tei pe bulevardul Ştefan cel Mare în cursul zilei de ieri. Copacii au fost montaţi între salcâmii japonezi din faţa Primăriei, iar unul dintre arbori a fost plantat în parcul din faţa Palatului Roznovanu. Acţiunea a fost întreruptă de intervenţia unor poliţişti locali care le-au cerut actele şi i-au legimitat pe ecologişti. Manifestanţii au fost lăsaţi şi fără tei. Nişte muncitori de la societatea Servicii Publice şi-au făcut apariţia la manifestaţie şi au încărcat cele cinci ghivece cu tei în maşină. „Au venit să ia teii de acolo şi eu am apărat un bun al meu. Dacă ei nu sunt de acord cu acţiunea, nu trebuie să fiu insultat. M-am opus, am fost bruscat şi înjurat şi mi-am făcut o entorsă la mâna stângă. Voi depune o plângere la Parchet pentru abuz în serviciu. Este un caz penal dacă ia teiul plantat fără aviz de la Garda de Mediu“, a spus Constantin Pâslaru. Acesta susţine că va continua acţiunile pentru a convinge municipalitatea să replanteze teii în centrul oraşului. „Teiul este un simbol al Iaşului şi considerăm că trebuie să rămână în Iaşi, pe bulevardului principal. Vrem teii înapoi, aşa cum vor toţi ieşenii“, a mai spus preşedintele PER din Iaşi. Salcâmii japonezi a atras proteste încă de la începutul anului, când au fost plantaţi în locul teilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare.

* sursă foto: Digi24

O acţiune civică iniţiată de Partidul Ecologist Român se lasă cu plângeri penale. Preşedintele filialei din Iaşi, Constantin Pâslaru, şi alţi susţinători au organizat ieri un manifest care s-ar fi terminat cu injurii. Aceştia au venit cu cinci ghivece cu tei pe bulevardul Ştefan cel Mare în cursul

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 45 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Bogdan Ivan: Aplicaţia Unică a Statului va oferi primele servicii la începutul anului 2025

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că Aplicaţia Unică a Statului va avea primele servicii funcţionale la începutul anului viitor. „Noi am semnat contractul pentru execuţia Aplicaţiei Unice a Statului în luna martie

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°