Dan Ştefan a obţinut doi ani la rând, în 2007 şi 2008, locul I, la unul dintre cele mai apreciate concursuri de alpinism şi escaladă, „Rimetea Climbing Open“. La 13 ani a început să meargă la acţiunile organizate de Asociaţia de Turism şi Ecologie Trascău Corp din Zlatna, unde a descoperit alpinismul. Înainte de aşi descoperi pasiunea pentru munte a participat la mai multe campionate judeţene şi zonale de judo.
A început să facă alpinism la 14 ani
„De la şase ani am început să fac sport. Până la 13 ani am mers la judo şi am obţinut de mai multe ori primul loc la competiţiile judeţene. M-am, calificat de mai ori la faza zonală şi o dată la jaza naţională unde am luat locul VI“, a spus Dan Ştefan.
La 13 ani a început să meargă la acţiunile organizate de Asociaţia de Turism şi Ecologie Trascău Corp din Zlatna, unde a descoperit alpinismul. „Am un frate mai mare care făcea parte din club, dar el era la facultate. Când am ajuns la Trascău Corp, preşedintele asociaţiei m-a întrebat ce vreau să fac, alpinism sau speologie. La momentul respectiv am ales alpinismul, dar nu ştiam foarte mule despre acest sport. Era ca şi cum aş fi dat cu banul“, a recunoscut Dan.
„Mi-am amintit că atunci când eram mic îmi plăcea să mă caţăr pe o piatră de calcar din grădina bunicilor şi cred că de asta am ales aşa“, îşi aminteşte tânărul. De atunci Dan Ştefan, sau Fane, aşa cum este mai cunoscut, a început să se antreneze şi să participe la mai multe competiţii. „Înainte de concurs mă antrenez trei zile pe săptămână la panou şi una sau două zile pe stâncă“, a spus Fane.
Un traseu trebuie studiat
La fel ca şi alţi sportivi, Dan consideră alpinismul un sport al minţii, pentru care îţi trebuie, însă, şi multă tehnică şi forţă. „Înainte să intri pe un traseu trebuie să-l studiezi. Trebuie să-l vezi şi să îţi fa