Cercetătorii fac eforturi susţinute pentru a crea organe artificiale menite să ajute persoanele care au suferit accidente. În urmă cu numai câteva zeci de ani, părea ficţiune. Acum, oamenii de ştiinţă spun că, teoretic, există tehnologia necesară pentru a crea un om bionic.
Pentru mulţi, conceptul de fiinţe bionice, care sunt parte-om, parte-maşină, pare să ţină chiar şi acum de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Totuşi, cercetările şi experimentele demonstrează că, la nivel teoretic, se poate „construi" o fiinţă bionică. Creierul, ochii, urechile, inima, braţele, muşchii şi tendoanele pot fi „fabricate", notează „The Daily Telegraph".
Creierul
De departe cel mai important organ al corpului uman, prezentând cel mai ridicat grad de complexitate, creierul ne controlează mişcările, precum şi respiraţia, dă sens lumii în care trăim şi stochează amintirile ce contribuie la conturarea personalităţii noastre. Orice leziune survenită la nivelul acestuia poate avea consecinţe devastatoare, pornind de la paralizie până la pierderea memoriei. Numai că unii oameni de ştiinţă susţin că au descoperit o metodă pentru a remedia aceste leziuni.
Doctorul Theodore Berger, de la Universitatea din California de Sud, a pus la punct un dispozitiv ce poate fi implantat în creier pentru a reface memoria. Deocamdată, microcipul a fost testat pe ţesuturi din creierul unor şoareci de laborator, iar cercetătorii intenţionează să facă experimente şi pe animale în viaţă. Dacă totul va merge bine, cei care au suferit leziuni în urma unui accident vascular cerebral sau care au maladia Alzheimer ar putea să-şi recapete memoria.
Ochii Oamenii cu organe artificiale ţin, în percepţia multora, de domeniul viitorului Foto: Shuterstock
În luna noiembrie a anului trecut, medicii din Germania au făcut fericiţi trei pacienţi implantându-le temporar, în zona posterioară a