Numeroase elemente din cadrul anchetei au ieşit la iveală în Statele Unite, după uciderea lui Tamerlan Ţarnaev şi capturarea fratelui său mai mic, Djohar, ambii suspectaţi că au provocat exploziile de la maratonul din Boston, soldate cu trei morţi şi peste 260 de răniţi, relatează CNN.
- Tamerlan şi Djohar Ţarnaev au folosit un detonator de la distanţă similar telecomenzii folosite pentru maşinile de jucărie.
- tatăl fraţilor Ţarnaev va merge cu avionul în Statele Unite cel mai devreme vineri, a declarat activista pentru drepturile omului Heda Saratova.
- cadavrul lui Tamerlan Ţarnaev rămâne în custodia legistului şef din Massachusetts, a declarat un purtător de cuvânt pentru CNN, precizând că încă nu a fost stabilită cauza decesului acestuia.
- la câteva luni după ce FBI l-a exonerat pe Tamerlan Ţarnaev în urma unei solicitări din partea Rusiei de a-l investiga, ruşii au abordat CIA cerând anchetarea acestuia din cauza orientării sale către islamismul radical, a declarat un oficial pentru CNN. Dar informaţiile oferite de ruşi în noiembrie 2011 erau "în principiu aceleaşi" informaţii oferite FBI, a declarat oficialul guvernamental, adăugând că informarea trimisă CIA a fost "o scrisoare de avertizare".
- anchetatorii analizează posibilitatea ca Tamerlan Ţarnaev, care era căsătorit şi avea o fetiţă, să fi finanţat complotul cu bombă din bani obţinuţi din traficul de droguri, potrivit unei surse apropiate anchetei.
- aproximativ 33 dintre cele 260 de persoane rănite în exploziile de la Boston încă primeau îngrijiri, miercuri noaptea, la spitale din zona Boston. Una dintre ele - de la Boston Medical Center - se află în stare critică.
- cel puţin 14 persoane au suferit amputări de membre în urma exploziilor.
- numele unuia dintre suspecţi era inclus în baza de date americană pentru combaterea terorismului, dar nu se af