Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Material EXCLUSIV: Liga I a acordat "Balonul de Aur"! Reghe şi Stoican au păreri diferite, Messi are un singur susţinător. Cum au votat actorii principali din România

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Cel mai important trofeu acordat unui fotbalist pentru evoluţiile din timpul ultimului an este Balonul de Aur. Chiar dacă şi-a schimbat formatul atunci când a fost preluat de FIFA şi că a pierdut din tradiţia pe care a construit-o revista France Football, mingea de aur este îi spune clar unui fotbalist că a fost cel mai bun în anul care abia s-a încheiat. Unii nu mai cred în acest trofeu. "Am alte lucruri mai importante pentru care lupt în acest moment", spune Ronaldo care timp de patru ani a privit doar cum Messi pozează cu trofeul. Alţii trăiesc într-un suspans continuu. "Visez aproape în fiecare noapte că sunt câştigător", completează Ribery.

STEAUA A MERS PE MÂNA LUI RONALDO

DINTRE ANTRENORI, DOAR GICĂ BUTOIU CREDE ÎN MESSI

În urmă cu cinci zile, FIFA a anunţat cei trei finalişti care sunt în cursa pentru acest trofeu, Ronaldo, Messi şi Ribery, iar ProSport a dat drumul unui exerciţiu de imaginaţie. Cine ar câştiga Balonul de Aur dacă ar vota antrenorii şi căpitanii echipelor din Liga I? Aproape toţi ne-am pus cel puţin o dată problema "Eu aş vota cu X sau Yi!". Drept urmare, le-am dat ocazia protagoniştilor din fotbalul românesc să-şi exprime părerea. Astfel, Melinte, Şunda, Vaşvari sau Dâlbea au putut să voteze cu privire la cel mai bun fotbalist din lume. Câştigător a ieşit Cristiano Ronaldo, cu un avans considerabil faţă de urmăritorii Ribery şi Messi. Starul portughez a fost preferat de 21 dintre cei 36 de votanţi, printre care s-au numărat Reghecampf, Bourceanu, Hoban, Cadu, dar şi căpitanii şi antrenorii din zona Moldovei.

Chiar dacă s-a accidentat foarte des în acest an, Messi a primit sprijin serios în special din partea fotbaliştilor. Din cele cinci voturi cu punctaj maxim pe care le-a primit, patru au venit de la jucători, Gică Butoiu fiind singurul antrenor din Liga I care a mers pe mâna argentinianului. "Este adevărat că

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 39 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum 51 minute
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 3 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°