Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corlăţean: PSD condamnă ticăloşia lui Traian Băsescu în cazul Nicolescu

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 februarie 2011 · ·

Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean şi deputatul PSD de Argeş Mircea Drăghici susţin că "PSD condamnă ticăloşia lui Traian Băsescu în cazul Nicolescu", atunci când sugerează că decizia medicilor de a-l opera pe şeful CJ Argeş a influenţat justiţia, informează Mediafax.

"Traian Băsescu dă dovadă de ticăloşie atunci când se pronunţă asupra stării de sănătate a domnului Constantin Nicolescu şi când sugerează că decizia medicilor de a-l opera pe acesta a influenţat justiţia. Aceste declaraţii, făcute la postul public de televiziune, sunt descalificante nu doar pentru un lider politic, dar şi din punct de vedere uman. Traian Băsescu vrea iarăşi să demonstreze că se pricepe la orice, inclusiv la a pune diagnostice", susţin Corlăţean şi Drăghici.

În opinia acestora, prin modul în care a vorbit despre acest caz, prin acuzaţiile aduse, "Traian Băsescu demonstrează că a fost direct implicat în decizia de arestare şi că a fost profund dezamăgit de deteriorarea stării de sănătate a domnului Nicolescu".

"Este incredibil să sugerezi că cineva îşi face operaţie pe cord deschis pentru a evita arestarea. Traian Băsescu se vrea «medicul-şef» al naţiunii şi ar vrea ca el sau o structură controlată de el să dea diagnostice în cazurile pe care le instrumentează politic", se mai arată în comunicat.

Corlăţean şi Drăghici mai declară că este incredibil să susţii că Nicolescu a fost eliberat din cauze medicale, aşa cum a fost în cazul Hayssam, "pe care domnul Băsescu îl cunoaşte cel mai bine", câtă vreme decizia iniţială fusese "greşită".

"Încă o dată, Traian Băsescu nu se poate abţine să nu îşi aroge şi calitatea de «judecător suprem» în statul român, cu profund dispreţ pentru independenţa şi decizia care trebuie să aparţină exclusiv magistraţilor, şi numai lor", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, PSD este în continuare alături de Constant

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum 43 minute
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 55 minute
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 3 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°