Inchipuiti-va un autobuz plin cu calatori, care isi face cu greu loc pe strazile intunecate ale unui oras considerat altadata una din capitalele de suflet ale Romaniei. In autobuz, o batrana, plasata strategic in imediata apropiere a soferului, nu conteneste sa-l intrebe pe acesta: "Unde am ajuns?", precizandu-i, totodata, destinatia sa finala. Prima oara, soferul ii ofera, politicos o explicatie, indicandu-i si locul unde batrana trebuia sa coboare, in cel mai deplin spirit de angajat al unei regii care efectueaza servicii populatiei. A doua intrebare a batranei, cu aceeasi forma si rostita in acelasi stil de disperare amestecata cu complexul simtit de locuitorul unui sat care se pierde intr-un mare oras, indica primele semne de nervozitate ale celui chestionat. Soferul ii mai raspunde o data, indicandu-i aceleasi date, dupa care se izoleaza in spatiul rezervat conducatorului autovehiculului, vizibil deranjat si iritat de intrebarile sacaitoare ale batranei. In ciuda celei de-a doua lamuriri primite, batrana devine si mai nelinistita, rastindu-se la bietul sofer, cerandu-i explicatii suplimentare si facandu-si cruce, cum ca asemenea oameni ea nu a mai intalnit. In discutie se amesteca si o alta batrana, de data aceasta o locuitoare a orasului. Ea i se adreseaza pe un ton la fel de iritat, spunandu-i sa lase soferul in pace, altfel, Doamne fereste, el poate provoca un accident. Pentru o vreme, batrana sta linistita, dupa care reincepe asaltul asupra soferului, cerandu-i expres un raspuns: "Unde am ajuns?". Intr-un tarziu, soferul ii raspunde pe un ton extrem de iritat ca trebuia sa coboare la statia pe care i-o indicase anterior. Cum nu i-a urmat indicatiile, trebuie sa mearga pana la capat, la gara, pentru a prinde o legatura catre satul de destinatie. Batrana priveste din nou neconvinsa, dupa care reincepe sa se vaite. Autobuzul opreste, iar din statia respec