Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puşi la muncă să-şi justifice salariile

Publicat in Adevarul, joi 18 februarie 2010 ·

Obiceiurile comuniste prin care angajaţii de la stat şi elevii erau obligaţi să meargă la muzeu nu s-au menţinut la Reşiţa.

Interesul pentru istorie este extrem de redus, iar proiecte care să stârnească interesul vizitatorilor au fost foarte puţine. Doar puţin peste 3.000 de tineri trec, într-un an, pragul celui mai mare muzeu din Reşiţa. „Acest număr este constant. Din anul 1992, de când s-a deschis muzeul în noua locaţie, avem acelaşi număr de vizitatori”, a spus doctorul Dumitru Ţeicu, director al muzeului.

Obiectele de interes sunt expuse în spaţii adecvate şi parţial modernizate. Totuşi, circuitele din muzeu sunt cu mult în urma celor pe care reuşesc să le facă muzeografii din străinătate, unde pe parcursul unei vizite poţi citi sau asculta despre povestea vechilor popoare. Expoziţia de la Reşiţa cuprinde unelte din paleolitic sau neolitic, ceramică pictată, statuete din bronz, ceramică romană, numismatică, monede greceşti, romane, bizantine, documente, fotografii, dar şi port popular sau diverse ţesături.

Pentru ca situaţia să se schimbe, muzeografii reşiţeni au în plan să muncească mai mult şi să interacţioneze cu vizitatorii. Astfel, în acest an se vor organiza nouă expoziţii diverse care vor cuprinde perioade diferite ale strămoşilor. „Vom organiza cât mai multe evenimente care ar trebui să atragă publicul. O primă expoziţe se va organiza în luna martie. Va fi deschisă în data de 22 şi va fi cu specific religios. Este vorba de o expoziţie de icoane”, a declarat, pentru Adevărul de Seară, Dumitru Ţeicu, directorul muzeului. „Cu aceste expoziţii vom acoperi o arie mai largă de vizitatori. Vom stârni interesul oamenilor care vor să cunoască amănuntele unei anumite epoci. Preţul unui bilet care asigură o plimbare în lumea istoriei este de 1,5 lei, iar pentru copii de 70 de bani.

Reabilitat din donaţii

Muzeul a fost const

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 37 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 14 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°