Studenţii Universității Tehnice din Cluj-Napoca au reuşit să atragă aproape 50.000 de euro prin cele 19 burse câștigate la ediția 2012 a Roberto Rocca Education Program. Acesta premiază studenți de vârf ai universităților cu profil tehnic din țară cu burse în valoare de 2.400 de euro fiecare.
Bursele se oferă anual în cadrul Roberto Rocca Education Program, care încurajează tinerii să studieze ingineria și științele aplicate. Un număr de 80 de universități din 11 țări sunt implicate în acest program, care este finanțat de companiile Tenaris, Ternium și Techint.
Anul acesta, bursele din România au fost acordate unui număr de 40 de studenți. Cei mai mulți provin de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca (19 bursieri), în timp ce restul burselor au mers către tineri de la Universitatea Politehnică București (10), Universitatea Tehnică Iași (8) și Universitatea Petrol - Gaze Ploiești (3).
Selecția câştigătorilor a ținut cont atât de rezultatele academice ale candidaților, cât și de aptitudinile personale, capacitatea de lucru în echipă, abilitatea de a inova și recomandările primite din partea universităților.
Începând din 2006, prin Roberto Rocca Education Program li s-au acordat studenţilor români 270 de burse de studiu, la nivel de licenţă si master. Bursierii au de asemenea ocazia să participe la internship-uri în cadrul companiei și păstrează permanent legătura cu angajații acesteia.