Băcăuanul este student la Facultatea de Marketing şi susţine că salariul motivant îl face să ignore pericolele alpinismului utilitar.
Lui Lucian Ionel Afrenţoaie i-a plăcut sportul întotdeauna. Cât a fost la şcoala generală, a făcut înot de performanţă timp de nouă ani. „Am avut chiar şi rezultate remarcabile la nivel naţional. Pe prima treaptă a podimului nu am ajuns, dar am ocupat frecvent locurile II şi III“, povesteşte tânărul. Lucian spune că odată intrat în învăţământul preuniversitar, a lăsat sportul de performanţă deoparte.
„Ştiţi cum e la liceu. E vorba de anturaj, de libertate, de tot felul de alte preocupări decât cele sportive“, glumeşte Lucian. După ce a devenit student, s-a orientat spre alpinismul utilitar. Cel care l-a făcut să accepte provocarea înălţimilor a fost fratele său. „El mi-a povestit ce înseamnă să fii alpinist utilitar, care sunt riscurile acestei meserii, dar mi-a vorbit şi despre avantaje. N-am rezistat tentaţiei şi am mers la cursuri pentru a obţine atestatul“, ne spune Lucian. Odată ce a avut patalamaua la mână, alpinistul şi-a găsit rapid de muncă.
„Contează seriozitatea coechipierului“
Primul contact cu înălţimea a lăsat urme neşterse în sufletul studentului. Acesta recunoaşte că i-a fost frică, dar că, în timp, acest sentiment s-a estompat. „M-am obişnuit apoi să lucrez la zeci de metri înălţime de sol. Într-o astfel de meserie frica nu are ce căuta. Dacă nu reuşeşti să te desprinzi de ea, trebuie să-ţi cauţi un alt job“, este de părere Lucian. Tânărul deja are un an de când lucrează la o firmă specializată şi nu mai simte nicio emoţie când stă atârnat de funii pe un bloc de zece etaje.
El spune că dacă este precaut şi se asigură foarte bine nu are niciun motiv de teamă. „Contează foarte mult şi seriozitatea coechipierului. Acesta trebuie să inspecteze atât corzile lui, cât şi pe cele ale partenerului.
