Vizita efectuata de Traian Basescu in Tinutul Secuiesc reprezinta o cotitura. Presedintele a abordat chestiuni sensibile fara a recurge la limba de lemn – si s-a ales, inevitabil, cu o serie de critici aduse atat demersului, cat si stilului sau. Nu a avut tentative de castigare a simpatiilor localnicilor romani prin utilizarea clasicului melanj retoric compus, pe de o parte, din limbajul protocolar rezervat ungurilor, iar pe de alta din aluzii la iredentism – stil introdus, cu mult succes, de Ion Iliescu si Petre Roman la inceputul anilor ‘90. Reflexul unui parti a presei anti-Basescu a fost pavlovian, fiind prezentate pe larg recentele acte de vandalism ale extremistilor de dreapta din Budapesta, survenite cat se poate de oportun, dat fiind ca s-au strigat si lozinci antiromanesti. E limpede ca manipularea ramane o meteahna adanc inradacinata – deh, lupul isi schimba parul, dar naravul ba.
Dupa o sedere de opt zile in secuime, Basescu a prezentat un bilant al situatiei si conditiilor gasite – care va fi avut darul sa surprinda, cel putin partial, pe multi: regiunea se caracterizeaza printr-o infrastructura dezolanta, dar totodata prin bune relatii interetnice. El a reiterat necesitatea certitudinii unei vieti plurivalente, normale, a localnicilor romani, chiar si atunci cand cunostintele lor de limba maghiara sunt rudimentare sau absente. Problema decentralizarii a fost abordata nepatetic, Basescu admitand ca de pe urma largirii puterii administrative a autoritatilor locale ar avea de beneficiat intreaga regiune, dar ferindu-se, in acest context, de tipicele avertismente vizand eventuale tendinte separatiste. Atitudinea sa senina a constituit, de fapt, cel mai bun indiciu oferit populatiei asupra irelevantei ultranationalistilor, care cu putini ani in urma ar fi sarit ca arsi pentru a acuza orice politician de varf cu un asemenea comportament de partinire hain