Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea “Prinţului fericit” este transpusă scenic la Teatrul Luceafărul din Iaşi

Publicat in Jurnalul, marți 3 septembrie 2013 ·

O ofertă teatrală bogată se anunţă pentru începutul stagiunii 2013-2014. Vin cu noi spectacole, ca să-şi încânte publicul fidel, nu numai teatrele dramatice, ci şi cele pentru copii, care pregătesc atât festivaluri, cuprinzând producţii scenice din multe ţări, cât şi premiere. Bunăoară, Teatrul Luceafărul din Iaşi anunţă că în această toamnă va avea evenimente “de top”. 

Directorul artistic, Oltiţa Cîntec, ne-a spus că în prezent se repetă intens la “Prinţul fericit”, după Oscar Wilde, spectacol care va avea premiera în deschiderea celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, organizat de “Luceafărul”. Directoarea a afirmat că acest proiect ambiţios va aduce la rampă un text de o frumuseţe specială, la 125 de ani de la prima lui apariţie editorială, că povestea “Prinţului fericit” este transpusă scenic de regizorul Radu Alexandru Nica, coregraful Florin Fieroiu, compozitorul Vlaicu Golcea, nume care apar pe afişele unor prestigioase teatre din România, dar şi din străinătate. De-a lungul anilor, aceşti creatori  au fost laureaţi a nenumărate premii naţionale.

Dramatizarea textului aparţine Danielei Magiaru, în echipa spectacolului fiind şi scenografa Ioana Popescu. Din distribuţie fac parte Ioana Iordache, Beatrice Volbea, Ioana Corban, Minodora Lungu, Adrian Diaconu, Dumitru Georgescu, George Cocoş, Alex Iuraşcu.

Premiera va marca deci începutul festivalului, prima zi a evenimentului fiind denumită “ziua british”. Astfel, organizatorii dedică ziua de 5 octombrie unei instituţii culturale care se află în România de 75 de ani: British Council. Cu atât mai mult cu cât British Council Iaşi, care activează în acest oraş de zece ani, este partenerul Teatrului Luceafărul în festival. Dacă “Prinţul fericit” al teatrului gazdă va fi în lumina reflectoarelor seara, la Sala Mare, compania britanică “Noisy

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 3 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 5 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 9 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°