Pe 4 mai este ziua de naştere a Monei Musca. Am cunoscut-o la PAC în 1992 şi de atunci am fost mereu în aceeaşi echipă până la decizia ei, anunţată într-o conferinţă de presă înainte de alegerile parlamentare din anul 2008, de a se retrage din viaţa publică.

I-am cunoscut neliniştile primilor paşi făcuţi în politică, forţa şi determinarea de a-şi impune ideile în care credea sincer, puterea inimaginabilă de a-şi păstra demnitatea şi civilitatea atunci când întregul său univers, aparent inexpugnabil, s-a prăbuşit peste noapte. Am sărbătorit victoriile şi ne-am certat fără menajamente atunci când ideile noastre păreau ireconciliabile. De fiecare dată am găsit însă resursele interioare pentru a merge înainte. La un moment dat, după ieşirea ei din politică, i-am propus să scriem o carte-interviu despre experienţele ei în spaţiul politic şi nu numai. Am şi înregistrat nişte conversaţii, dar după numai vreo douăzeci de pagini, scârbită şi dezamăgită, m-a rugat să abandonăm sau măcar să amânăm proiectul.

Din nenumăratele discuţii purtate cu Mona Musca şi din studierea literă cu literă a dosarului său întocmit de fosta Securitate, cred că sunt în măsură să cunosc mai bine decât mulţi alţii acest caz. Am să încerc să îl descriu aşa cum îl înţeleg eu, urmând ca fiecare să tragă concluziile de rigoare.

În luna august a anului 2006, după aluziile făcute de Mircea Dinescu în diverse apariţii televizate, cum că Mona Musca s-ar fi spovedit în tinereţe la „mânăstirea Secu”, CNSAS dă verdictul public al colaborării acesteia cu Securitatea. Chemată la sediul instituţiei, cea în cauză descoperă un dosar compus din exact 27 de file. Acestea conţin un angajament de coloaborare cu Securitatea şi un nume de cod, „Dana”, diverse rapoarte ale celor care s-au ocupat de recrutare, câteva caracterizări ale unor surse privind persoana Monei Nicoară (numele de atunci al Monei Musc