În România Europeană, membră cu drepturi - şi obligaţii - depline a comunităţii continentale, se întâmplă lucruri care te fac să te întrebi ce căutăm acolo şi nu am aderat la Africa, de pildă.

De aproape zece ani, la Gura Ocniţei, lângă Târgovişte, s-a construit un centru de recuperare pentru bolnavii neuropsihici. Din vechea cazarmă insalubră, în care fuseseră înghesuiţi, ani de zile, unii peste alţii, bolnavi din toată ţara - oameni care, după decenii, ori rămăseseră fără familii, ori rupseseră cu totul legătura cu acestea - se mutaseră în saloane decente cu toate utilităţile şi gândite special pentru a le putea oferi un adăpost corespunzător. Construcţia noului centru a fost posibilă cu asistenţă europeană şi demersuri şi insistenţe nesfârşite din partea şefei centrului, doctoriţa Mariana Săvulescu. Încă de la apariţia noului centru, grupurile de interese şi afaceri locale au făcut presiuni asupra administraţiei judeţene pentru a se da o altă destinaţie, mai lucrativă, patrimoniului de acolo. Personaje pragmatice l-au văzut mai potrivit pentru un hotel pentru pensionari cu venituri mari, decât adăpost pentru „nebuni”. A fost nevoie, la vremea respectivă, de intervenţia şefului statului ca să nu i se schimbe peste noapte destinaţia. Dar, aproape în permanenţă, doctoriţa Săvulescu - om dedicat meseriei şi carităţii - a avut de luptat cu indiferenţa şi reaua voinţă a autorităţilor judeţene, care aproape în permanenţă au lăsat centrul la limita subzistenţei.

Zilele cele mai negre s-au abătut asupra centrului în vară, o dată cu schimbarea de „regim politic” de la Târgovişte. Noul preşedinte al Consiliului Judeţean, pe nume Florin Popescu, s-a dovedit un duşman neîmpăcat ai ideii de a avea în îngrijire Gura Ocniţei. După repetate încercări de trimitere acasă a pacienţilor sau de deturnare a destinaţiei spaţiului acestuia, sesizate, organele centrale au decis