Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilăria pe stradă, la cerşit

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Produc cei mai mulţi bani la cerşit pentru că reuşesc să impresioneze mult mai repede, iar o femeie cu un sugar în braţe, are mult mai mare succes în a sensibiliza inimile trecătorilor să scoată ceva din portofel.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, formată din personal de la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi Poliţie, este cea care monitorizează cerşetorii.

Le-au găsit locuri de muncă pentru părinţii de cerşetori

Cei care au fost prinşi de mai multe ori pe stradă la cerşit, adesea cu copilul în braţe sau de mână, au fost ajutaţi chiar să se angajeze, însă mulţi dintre cei luaţi în evidenţă recidivează, revenind la aceste practici. Au şi de ce, pentru că, în definitiv, copiii lor produc bani frumoşi, în jur de 150 de lei pe zi pe copil. Ce loc de muncă le-ar aduce respectivilor părinţi atâţia bani!?

„Avem şapte, opt persoane pe care le-am ajutat să se angajeze la salubritate stradală pentru a nu-şi mai pune copiii la cerşit, însă sunt mulţi care chiar dacă sunt prinşi şi amendaţi, chiar dacă le luăm pentru un timp copiii şi-i ducem în centre, vin şi-i iau înapoi şi-i trimit tot pe stradă la cerşit. Noi, când descoperim astfel de cazuri, le luăm copiii, îi duce într-un centru şi înaintăm dosarul către tribunal, însă cum părinţii lor vin şi-i iau, justiţia dă mereu soluţii în favoarea acestor părinţi şi ei vin şi îşi iau copiii pe care îi pun la loc pe stradă, la cerşit. Sunt amendaţi şi nu plătesc şi efectiv nu ai ce să le faci”, spune Ionel Anghel, inspector principal în cadrul ATOP Argeş.

Satul Pătroaia, „furnizor de cerşetori

Minorii care cerşesc pe străzile Piteştiului vin, în general, dintr-un singur loc, respectiv satul Pătroaia, judeţul Dâmboviţa. Mai sunt câţiva care ne vizitează din Bucureşti, dar aceştia sunt bine instruiţi şi organizaţi în reţele, sunt aduşi câte patru, cinci odată, să scoată profitul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 31 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 45 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°