Consilierii locali ai comunei Bod au răspuns şi de această dată favorabil propunerii făcute de către primarul Paul Cernat (foto), propunere vizând ajutorarea oamenilor nevoiaşi.
Astfel, acum, în preajma sărbătorilor de Paşti, cu fonduri din bugetul local, 500 de persoane lipsite de venit sau cu venituri foarte mici vor primi pachete constând în alimente de primă necesitate.
Este vorba de ulei, orez, zahăr, făină, pateu, margarină şi brânză topită, care vor fi distribuite la domiciliul persoanelor menţionate, semn că edilul şef şi ceilalţi reprezentanţi ai autorităţilor locale nu numai că nu i-au uitat pe semenii lor aflaţi în dificultate materială, socială şi financiară, dar îi apreciază la adevărata lor valoare în pofida tuturor vicisitudinilor unei vieţi nedrepte.
Gestul primarului de a veni în sprijinul unor categorii defavorizate de cetăţeni nu este singular, deoarece asemenea pachete cu alimente au mai fost oferite oamenilor nevoiaşi şi cu alte prilejuri, ultima acţiune cu o asemenea încărcătură umană având loc în luna decembrie a anului trecut, înaintea sărbătorilor de iarnă. Consilierii locali ai comunei Bod au răspuns şi de această dată favorabil propunerii făcute de către primarul Paul Cernat (foto), propunere vizând ajutorarea oamenilor nevoiaşi.
Astfel, acum, în preajma sărbătorilor de Paşti, cu fonduri din bugetul local, 500 de persoane lipsite de venit sau cu venituri foarte mici vor primi pachete constând în alimente de primă necesitate.
Este vorba de ulei, orez, zahăr, făină, pateu, margarină şi brânză topită, care vor fi distribuite la domiciliul persoanelor menţionate, semn că edilul şef şi ceilalţi reprezentanţi ai autorităţilor locale nu numai că nu i-au uitat pe semenii lor aflaţi în dificultate materială, socială şi financiară, dar îi apreciază la adevărata lor valoare în pofida tuturor vicisitudinilor unei vieţi ned