Curtea de Apel Timișoara a redactat decizia penală care face dreptate într-un mod rarisim într-un caz de omor deosebit de grav. ”Diavolul” din Oravița, Iancu Măran, a fost condamnat la detenție pe viață, judecătorii considerând că nu are nicio șansă de reabilitare și odată lăsat liber va recidiva. Bărbatul de 35 de ani care a violat și ucis o adolescentă în toamna anului trecut, repeta de fapt oroarea comisă după exact același tipar cu 10 ani mai devreme. Sursa: Jurnalul
Crima s-a petrecut pe 30 august 2012. O fată de 14 ani a fost violată și ucisă cu 33 de lovituri de cuțit în fața surorii ei, care urma să aibă aceeași soartă, pe câmpul de la marginea Oraviței.
Măran fusese inițial condamnat de Tibunalul Caraș Severin la 25 de ani de detenție și a ajuns în apel la Timișoara solicitând diminuarea pedepsei. A primit o sentință care-l trimite pentru tot restul vieții la pușcărie.
Cei doi judecători de la Timișoara au constatat în timpul procesului ”o modalitate identică de comitere a faptelor, a actului criminal şi anume: victima minoră, în neputinţă de a se apăra şi, de asemenea, atitudinea inculpatului este identică, a recunoscut fapta în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe, iar în căile de atac a încercat să eludeze realitatea, să îşi arate adevăratul profil moral”.
Cu 10 ani înainte de crima de la Oravița, la Gârliște, Iancu Măran a abuzat și ucis o altă adolescentă, de numai 12 ani.
”Va recidiva”
Completul de judecată de la Curtea de Apel Timișoara explică decizia unei sentințe cu pedeapsă pe viață deoarece pe Iancu Măran ”nimic şi nimeni nu l-ar putea opri să comită alte infracţiuni, chiar după executarea unei pedepse de 25 de ani închisoare, cât a dispus prima instanţă în cauză. (…) Nu există nicio garanţie că inculpatul se va putea reeduca în închisoa